Exporturile de petrol prin Conducta Caspian Pipeline Consortium (CPC) au crescut în luna august cu 22%, până la 6,288 milioane de tone (sau 1,6 milioane de barili pe zi), pe măsură ce operaţiunile de încărcare s-au stabilizat, graţie reducerii numărului de atacuri asupra petrolierelor, au declarat pentru Reuters două surse din industria petrolieră, relatează Agerpres.

În luna iulie, volumul de petrol încărcat în CPC scăzuse la 5,172 milioane de tone (sau 1,32 milioane de barili pe zi), după ce o serie de atacuri asupra petrolierelor din Marea Neagră au determinat terminalul să suspende încărcările, iar majoritatea proprietarilor de nave au evitat solicitările privind curse către porturile ruseşti.

Mai puțin petrol încărcat în terminalul CPC

Potrivit surselor citate de Reuters, exporturile de ţiţei kazah prin sistemul CPC au crescut până la 5,7 milioane de tone în august, de la 4,6 milioane de tone în iulie, în timp ce livrările de ţiţei rusesc au scăzut cu 4%, ajungând la 550.000 de tone, de la 570.000 de tone în iulie.

În total însă, în primele opt luni ale acestui an, volumul total de petrol încărcat la terminalul CPC de la Marea Neagră a scăzut până la 44,8 milioane de tone, de la 48,9 milioane de tone în aceeaşi perioadă a anului precedent, ceea ce înseamnă un declin de aproximativ 8%.

Se preconizează că, în luna septembrie, consorţiul CPC îşi va reduce exporturile la aproximativ 1,5 milioane de barili pe zi, din cauza lucrărilor de mentenanţă la zăcământul de petrol şi condensat Karachaganak, din Kazahstan.

Rusia deține o treime din CPC

Conducta CPC are o lungime de 1.510 kilometri şi leagă câmpurile petroliere din vestul Kazahstanului, precum şi câmpurile de pe platoul rusesc al Mării Caspice de terminalul maritim de la Novorossiisk, Marea Neagră. Această conductă este principala rută de export pentru ţiţeiul kazah, volumele de ţiţei din Kazahstan reprezentând peste 80% din livrările totale ale CPC.

Acţionarii CPC sunt Federaţia Rusă (31%), Kazahstan (cu o participaţie de 20,75%, împărţită între KazMunayGas cu 19% şi Kazakhstan Pipeline Ventures LLC cu 1,75%), Chevron Caspian Pipeline Consortium Company (15%), Lukoil International GmbH (12,5%), Mobil Caspian Pipeline Company (7,5%), Rosneft-Shell Caspian Ventures Limited (7,5%), BG Overseas Holding Limited (2%), Eni International N.A. N.V. (2%) şi Oryx Caspian Pipeline LLC (1,75%)