Orientul Mijlociu „nu are nevoie de un jandarm”, a declarat sâmbătă preşedintele iranian Masoud Pezeshkian, referindu-se la Statele Unite, cu care Iranul se află în război, în special pentru controlul asupra strategicei strâmtori Ormuz, relatează AFP, transmite Agerpres.

„Nu avem nevoie de un jandarm regional; integritatea teritorială şi securitatea regiunii pot fi garantate doar de actorii săi cheie şi de ţările care o compun”, a subliniat Masoud Pezeshkian în timpul unei întâlniri în India cu premierul malaezian Anwar Ibrahim, în marja summitului BRICS.

„În ciuda tuturor nedreptăţilor pe care le-a îndurat poporul nostru, nu urmărim nici războiul, nici continuarea acestuia. Pacea rămâne prioritatea noastră”, a asigurat preşedintele iranian, conform declaraţiilor difuzate de preşedinţia de la Teheran.

La şase luni de la începerea ostilităţilor, blocada Strâmtorii Ormuz continuă să ducă la creşterea preţurilor petrolului; în această săptămână, acestea au urcat din nou peste pragul simbolic de 100 de dolari pe baril.