Stanga
Dreapta

BREAKING NEWS: INTERVIU! Omul care a stat 26 de ani în umbra lui Mugur Isărescu: „Omenirea are nevoie de lecții de istorie”

Gabriela M Bogdan, 5 august 2022, Ora 10:25

  • print
  • |
interviu-omul-care-a-stat-26-de-ani-in-umbra-lui-mugur-isarescu-omenirea-are-nevoie-de-lectii-de-istorie-50945-1.jpg BREAKING NEWS

Consilierul personal al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu - Adrian Vasilescu - explică  cum crede că se va manifesta criza alimentară și când este preconizat sfârșitul ei.

- Domnule Vasilescu, foametea postbelică a fost cauzată de secetă și război. Acum, este secetă, este război. Plus pandemie. Se repetă istoria?

Adrian Vasilescu: Este o forțare a istoriei să facem astfel de comparație. O fac cei care fie sunt în vârstă și au uitat istoria, fie sunt prea tineri și nu o cunosc. Eu, unul, am trăit toate evenimentele de la Al Doilea Război Mondial încoace. România, o țară cu o economie închisă atunci, a avut suferințe pe tot teritoriul ei. Am văzut trenurile foamei, în care moldovenii își trimiteau copiii spre Oltenia cu speranța că vor fi înfiați. Știu o mare personalitate, un renumit profesor acum, care a ajuns la București cu un astfel de tren și a fost adoptat de o familie de aici. Acele vremuri nu au cum să se mai întoarcă.

 – Atunci, cum se va manifesta criza alimentară invocată acum de organismele internaționale și chiar de liderii mondiali? Cu penurie de alimente?

 – Au existat în primăvară câteva crize forțate, cum a fost cea a scumpirii peste noapte a benzinei sau despre dispariția uleiului. Isteria cu uleiul continuă și acum și de aceea s-a și scumpit mult peste indicele inflației. A ieșit din competiția pieței și s-a dus în zona speculativă. Criza alimentară nu se va manifesta prin dispariția alimentelor din magazine.

 – Unele alimente dispar uneori din rafturi…

 – Am o carte în bibliotecă. A apărut în 2008 și este scrisă de Paul Roberts: „Sfârșitul hranei”. Vorbește despre pericolul înfometării în era supermarketurilor. Cartea a rămas în bibliotecă, iar apocalipsa nu s-a produs. Avem la activ doi ani de pandemie, avem război între doi campioni la exportul de cereale… Cele mai afectate țări sunt cele din Africa și Orientul Mijlociu, care depind de cerealele din Ucraina și Rusia. Dar acum avem ceea ce a lipsit în anii ‘46-47: solidaritatea între țări. Chiar și Rusia a fost nevoită să cedeze și să deschidă calea cerealelor spre Africa.

 – România în ce situație se află?

– România are o economie deschisă acum. Suntem în Uniunea Europeană și se vor găsi soluții comune pentru atenuarea crizelor ce vor apărea, cum se preconizează cea a gazului.

Totul a fost provocat de criza prețurilor la energie

 – Dacă nu va fi penurie de alimente, atunci ce înseamnă criza alimentelor de care se tot vorbește?

– Criza alimentară este, de fapt, o criză a prețurilor alimentelor și ea are o singură cauză. Criza prețurilor din energie, care a debutat înainte de declanșarea războiului din Ucraina. Scumpirea combustibililor și a energiei electrice duce automat la scumpirea produselor și serviciilor. A declanșat inflația. Cifrele din iunie ne arată că rata inflației în SUA a ajuns la 9,1%, în zona Euro este 8,6%, iar în România, 15%.

– De ce România are aproape dublul inflației față de restul Europei?

– În decembrie 2020, România avea 2,06% inflație. Adică inflația ideală. Apoi a venit criza energetică. Diferența dintre inflația din zona Euro și cea din România este creația autohtonă și e cauzată de liberalizarea haotică a pieței energiei de la noi.

 – Cum scăpăm de această criză a prețurilor?

 – Cărțile de economie din toată lumea spun că inflația se poate combate prin creșterea dobânzii de politică monetară. Este ca un medicament, care are și efecte secundare, printre care cel mai nociv este recesiunea.

– Ce scenariu a ales România?

 – Eu lucrez la Banca Națională și s-ar putea să deranjez, dar risc și spun că BNR merge pe un singur scenariu: vrea să combată inflația fără să stârnească recesiunea. În ianuarie 2021 și-a permis să coboare rata dobânzii la cel mai de jos nivel din istoria ei: 1,25%. Acum a crescut-o la 4,75%. Banca Centrală Europeană a tot ezitat să majoreze ratele dobânzilor, dar de curând a anunțat o majorare cu 0,50%. Acum se grăbesc toți. SUA tot cresc rata dobânzii de la începutul anului și continuă să o facă. Toți încearcă să stopeze inflația pentru că ea este principalul inamic public. Nu avem încă semne de recesiune. BNR nu va urca dobânda peste linia care va stârni recesiunea.

 – Și cum arată viitorul apropiat?

– Tendința e de stabilizare, dar încă nu se produce. Prețurile vor crește în continuare pentru că avem și război, și secetă. Alimentele nu vor dispărea însă din magazine. Trebuie să înțelegem viitorul în rând cu restul lumii. Se scumpesc creditele, inclusiv cele în derulare.

Cei care-și amână ratele fac o greșeală cumplită. Dar nimeni nu vorbește de cele 15 milioane de conturi de depozite, la care dobânda a început să crească.

– Cât va dura această criză a prețurilor?

 – Din prognozele FMI și ale Băncii Mondiale, cam toți vorbesc de 2024, ținta fiind revenirea inflației la 2%. Omenirea are nevoie de lecții de istorie pentru că 50 de ani a avut ochii închiși și urechile astupate.

– 50 de ani!?

– Corifeii Clubului de la Roma au lansat în 1972 un raport privind „limitele creșterii”: „Dacă se mențin tendințele actuale de creștere a populației mondiale, industrializării, contaminării ambientale, producției de alimente și epuizării resurselor, această planetă va atinge limitele creșterii în următorii 100 de ani. Rezultatul cel mai probabil ar fi o scădere subită și incontrolabilă atât a populației, cât și a capacității industriale”. Încă nu s-a întâmplat profeția. Nu încă.

– Vorbiți de o dispariție a hranei în următorii 50 de ani?

– Teoria lui Malthus are peste 200 de ani vechime, iar teoreticianul a lansat-o când populația planetei era de un miliard. El a spus că „populația planetei crește în progresie geometrică, în timp ce mijloacele de subzistență cresc în progresie aritmetică. În octombrie 2022, planeta va atinge 8 miliarde de locuitori. În 2011 eram 7 miliarde de oameni. Populația mondială a crescut cu un miliard de locuitori în doar 11 ani! La banchetul naturii nu mai e niciun loc liber.

 Cine este Adrian Vasilescu

În vârstă de 84 de ani, a lucrat înainte de Revoluție vreme de patru decenii în presă, ulterior fiind profesor asociat la Academia de Studii Economice și la Școala Superioară de Jurnalistică. În 1996 și-a început munca la Banca Națională a României, fiind coordonatorul strategiei de comunicare a instituției. L-a urmat în 2000 pe Isărescu la Palatul Victoria pe durata scurtă a mandatului acestuia de premier, apoi, întors la BNR a devenit purtătorul de cuvânt și consilierul lui Isărescu.

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

16:55
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară