Natyclean Natyclean Natyclean
Natyclean Natyclean Natyclean

Partida Romilor „Pro-Europa” cere Uniunii Europene să ia măsuri

Gabriela M Bogdan, 4 decembrie 2023, Ora 12:21

  • print
  • |
partida-romilor-pro-europa-cere-uniunii-europene-sa-ia-masuri-51997-1.jpg

 

Reprezentanții Partidei Romilor „Pro-Europa" – vicepreședintele Gruia Bumbu, președinta Organizației de femei Daniela Măgureanu și vicepreședintele Organizației de tineret Cătălin Ganea – s-au întâlnit zilele trecute cu reprezentanții Uniunii Internaționale a Romilor (IRU), pentru a discuta modul în care sunt respectate drepturile romilor în Europa. Întâlnirea a avut loc la Riga, în Lituania, și a fost mediată de către președintele IRU, Normunds Rudevics.

Principalele teme au vizat evenimentele din Grecia, unde un tânăr rom a fost ucis de către polițiști eleni, incident care a degenerat în mai multe proteste, undele din ele fiind foarte violente. “Aceste incidente reprezintă semne de o gravitate extremă de discriminare și de nerespectare a drepturilor omului. Am stabilit împreună cu liderii romilor din celelalte țări ale Europei să înaintăm oficialităților UE o scrisoare deschisă, în care solicităm să se ia urgent măsuri concrete în țările unde drepturile romilor nu sunt respectate. Condamnăm aceste acte de rasism și sperăm ca ele să nu se mai repete”, a declarat Gruia Bumbu, vicepreședintele Asociației Partida Romilor „Pro-Europa”.

Un alt subiect important care a fost dezbătut la întâlnirea romilor a fost situația femeii în comunitățile de romi. “Am stabilit măsuri concrete de demarare a unor campanii de încurajare și implicare a femeilor rome în campanii informative cu privire la combaterea violenței domestice, a abandonului școlar și maternal. Am stabilit campanii de conștientizare a clasei politice din toate țările UE cu privire la dezinteresul manifestat față de sărăcia și condițiile de viață ale romilor, lipsa locuințelor și a actelor de identitate”, a declarat Daniela Măgureanu, președinta Organizației de femei a APRPE.

“La capitolul tineri, am vorbit despre acțiunile pe care Organizația de tineret a APRPE le-a demarat în comunitățile de romi, pentru a-i încuraja pe părinții să-și dea copiii la școală și să acceseze locurile speciale la școli, licee și facultăți. Am vorbit de campaniile de voluntariat prin care tinerii de la Partida Romilor i-au ajutat pe refugiații romi din Ucraina, care au venit în România”, a precizat Cătălin Ganea, vicepreședintele Organizației de tineret a APRPE.

Următoarea întâlnire a IRU va avea loc anul viitor, în primăvară.

 

FOTO: 

Natyclean

 

EDITORIAL

INFO DIN PARLAMENT Liderul Romilor din Romania ,deputatul Nicolae Paun negocieri cu presedintele Romaniei ,Nicusor Dan

INFO DIN PARLAMENT Liderul Romilor din Romania ,deputatul Nicolae Paun negocieri cu presedintele Romaniei ,Nicusor Dan

Consultări la Cotroceni, cu președintele Nicușor Dan, pentru formarea noului guvern Am dat curs invitației președintelui României, domnul Nicușor Dan, de a participa la negocierile politice privind formarea noului guvern al României. Ca deputat în Parlamentul României, reprezentant al minorității rome și a celei ma ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

Natyclean
04:26
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară