Stanga
Dreapta

Protest spontan la CNSAS. Angajații sunt nemulțumiți

Gabriela M Bogdan, 21 noiembrie 2023, Ora 10:29

  • print
  • |
protest-spontan-la-cnsas-angajatii-sunt-nemultumiti-51980-1.jpg

Angajaţii Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) au declanşat marţi un protest spontan, nemulţumiţi de situaţia salarială.

”Ca rezultat al eşecurilor tuturor demersurilor întreprinse atât de angajaţii C.N.S.A.S., prin intermediul organizaţiilor sindicale, cât şi de conducerea C.N.S.A.S., în materie salarială, angajaţii instituţiei se află într-o situaţie discriminatorie faţă de colegii din alte instituţii publice din administraţia publică centrală, încă de la intrarea în vigoare a Legii 153/2017, fapt care a creat şi continuă să provoace o stare de nemulţumire profundă, fiind trataţi ca o categorie inferioară de funcţionari publici. Diferenţele salariale aflate în discuţie sunt foarte mari”, anunţă Cartel ALFA.

Considerând inacceptabilă perpetuarea acestei situaţii, angajaţii au recurs la această formă de protest, pentru a susţine următoarele revendicări: majorarea salariului de bază cu 25%; calcularea sporului de condiţii vătămătoare în cuantum de 15%, aşa cum este prevăzut în ordinele de numire în funcţie, respectiv contractele individuale de muncă.

”Încă din 2018, instituţia a iniţiat demersuri atât pe lângă Parlamentul României, cât şi pe lângă Guvernul României pentru îndreptarea inechităţilor salariale, acţiuni care nu au avut niciun rezultat. Totodată, fiecare iniţiativă a fost respinsă pe motiv că la o proximă iniţiativă legislativă vor fi eliminate aceste discriminări”, susţin protestatarii.

În funcţie de evoluţia evenimentelor, angajaţii CNSAS precizează că îşi rezervă dreptul de a declanşa şi alte acţiuni de protest, în condiţiile legii.

 

FOTO: stiripesurse.ro

 

EDITORIAL

Salubrizare 5 Comunicat

Salubrizare 5 Comunicat

Din dispoziția primarului Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, Serviciul Prevenire Situații de Urgență, din cadrul Primăriei Sectorului 5, oferă consultanță gratuită agenților economici care își desfășoară activitatea pe raza teritorială a sectorului 5, pentru obținerea avizului/autorizației PSI ( Prevenirea și Stingerea Incendii ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

11:59
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară