Stanga
Dreapta

Tanczos Barna: “Ursii au ocupat noi teritorii “

Gabriela M Bogdan, 28 iulie 2021, Ora 11:40

  • print
  • |
tanczos-barna-ursii-au-ocupat-noi-teritorii-48900-1.jpg

 

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a susţinut marţi, la Alba Iulia, că, de teama urşilor, este „din ce în ce mai greu” pentru crescătorii de animale să găsească ciobani care să meargă cu oile sau cu vitele pe munte. Ministrul spune că ursul „a ocupat noi teritorii”.

„Acest carnivor mare, aflat la vârful lanțului trofic, a ocupat noi teritorii. Au apărut noi județe cu probleme, au apărut noi județe unde până acum nu s-a văzut urs decât crap și somn în Dunăre, la Galați, de exemplu, sau nu s-a văzut niciodată urs la Arad și au apărut și acolo. În zona montană presiunea este din ce în ce mai mare.”, a declarat marți Tanczos Barna.

Ministrul a explicat că acest lucru se explică prin migrarea acestor exemplare în zone de habitat natural favorabil şi propice pentru respectiva specie.

„Este o explicaţie simplă. Avem monitorizări făcute de ONG-uri care fac monitorizare şi fac evaluări serioase asupra populaţiei de urs. Exemplare care au migrat în Ucraina sau exemplare care au făcut sute de kilometri în curbura carpatică. Este o specie care ocupă teritorii noi. Este absolut normal în cazul în care intervenţia umană a fost complet eliminată din managementul speciei”, a subliniat acesta.

Tanczos Barna a spus că, în ultimii ani, Ministerul Mediului, în afară de o aprobare de strategie în 2018 şi două cote aprobate de câte 140 de exemplare pentru extragere sau relocare, „nu a făcut mare lucru”.

„Mai mult, din 2016 s-a retras practic din intervenţie şi din managementul acestei specii”, a mai spus Tanczos Barna.

Ministrul consideră că managementul speciei trebuie să ofere soluţii atât pentru protejarea speciei şi asigurarea acestui habitat natural pentru urşi, cât şi pentru siguranţa cetăţenilor.

„Este o problemă din ce în ce mai mare în ceea ce priveşte activitatea agricolă, zootehnia în zona montană. Este din ce în ce mai greu pentru crescătorii de animale să găsească persoane care îşi riscă viaţa prin protejarea stânelor, prin protejarea animalelor - oieri, ciobani, care să meargă cu vite şi cu oi pe munte. Problema este generată de ultimii ani în care, de la 4.000 de urşi sau 4.500 din momentul aderării în 2007, am ajuns la 6.500 - 7.000 în 2016. Este ultima evaluare oficială făcută de minister”, a declarat, într-o conferinţă de presă, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Ministrul a afirmat că au apărut din ce în ce mai multe exemplare de urşi şi în zona locuită.

„Este motivul pentru care Guvernul a aprobat această ordonanţă de intervenţie imediată în zonele locuite pentru a restabili siguranţa cetăţenilor în aceste localităţi”, a subliniat el.

Ministrul a adăugat că va urma implementarea unor proiecte finanţate din fonduri europene, despre care va oferi mai multe detalii miercuri, într-o conferinţă de presă.

Tanczos Barna a amintit că ministerul a lansat în februarie procedura de contractare a serviciilor de evaluare a populaţiei de urşi, servicii care nu au mai fost cumpărate sau achiziţionate în ultimii cinci ani.

„Este primul şi cel mai important pas. Pentru a merge mai departe cu strategia, trebuie să vedem exact unde stăm cu populaţia de urşi. Dacă este o evoluţie pozitivă ca număr de exemplare sau este o evoluţie degresivă, pentru că problema cea mai mare la nivel european este să asigurăm pentru această specie o stare favorabilă de conservare. Deci, starea favorabilă de conservare în România cu siguranţă este asigurată în momentul în care apar din an în an, de la an la an alte judeţe unde ursul ca specie se simte perfect şi se dezvoltă”, a declarat Tanczos.

 

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

08:40
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară