A pierdut lupta cu viata reprezentanta cea mai de seamă a comunității romilor din Botosani
Marian Vasile, 10 mai 2023, Ora 11:29
- |
- Tweet
Semiramida Bălan a decedat pe patul de spital. Consilieră a prefectului, aceasta a fost internată în spital în cursul săptămânii trecute.
În vârstă de 57 de ani, aceasta a fost reprezentanta romilor din Botoșani mai bine de două decenii.
Fiică de cadre didactice, Semiramida Bălan a ocupat funcția de consilier în cadrul Prefecturii Botoșani din 2001, pe problemele romilor.
“Era unul dintre cei mai importanți membri ai comunității rome. A știut să găsească în permanență un echilibru între toate taberele și categoriile sociale din etnie. S-a implicat în nenumărate proiecte pentru romi, atât din fonduri europene, cât și la nivel local. A fost un om dedicat semenilor”, a spus unul dintre apropiații acesteia.
Anul trecut, pe 8 aprilie, de Ziua Internațională a Romilor, la Botoșani a fost organizat un „Marș al demnității” și un spectacol caritabil tip concurs, numit „Mândru că sunt rom”. „Încercăm să creştem stima de sine a elevilor romi, a comunităţii, a membrilor din comunitate. În acelaşi timp, avem caracterul caritabil al acţiunii, mesajul nostru fiind putem şi noi să ajutăm”, a spus la acea dată Semiramida Balan.
Datorită implicării ei în comunitate, aceasta era recunoscută și la nivel național, atât în cadrul CNCD, dar și în Partida Romilor.
Aceasta a lăsat în urmă trei fete, care au absolvit cursurile universităților din Cluj, Suceava și București.
Dumnezeu să o ierte!