BREAKING NEWS: Cristian Poteraș, fostul primar al Sectorului 6, eliberat din închisoare, după 5 ani de detenție
Marian Vasile, 11 iunie 2020, Ora 09:28
- |
- Tweet
Cristian Poteraș, fostul primar al Sectorului 6, a primit, marţi, aviz favorabil de la Tribunalul Bucureşti, pentru eliberarea condiționată din închisoare. Poteraș a început executarea pedepsei în Penitenciarul Rahova, pe 22 mai 2015, executând 5 din cei 8 ani de detenție la care era condamnat pentru abuz în serviciu, într-un dosar privind retrocedarea unor terenuri. Decizia este definitivă și vine după ce, pe 29 aprilie, Judecătoria Sectorului 5 a admis cererea de liberare condiționată a edilului, dar DNA a contestat-o la Tribunalul București, magistrații respingandcererea procurorilor.
Eliberarea lui Cristian Poteraș, favorizată de comportamentul exemplar din închisoare
Pe perioada detenției, fostul primar a acumulat 258 de zile în baza Legii recursului compensatoriu și 474 zile că urmare a muncii prestate și a participării la activități cultural educative. Pentru a obține eliberarea condiționată, fostul edil trebuie să execute mai mult de 1.948 zile de închisoare, iar el acumulase încă din aprilie 2.500 de zile de închisoare, cumulate din activități și detenție. În plus, el a câștigat și 30 de zile pentru că a realizat o lucrare științifică. Judecătorii au concluzionat că în perioada executării pedepsei, Poteraș a avut un comportament corespunzător, nefiind sancționat, a acumulat mai mult de 30 de recompense prin participarea la programe educaționale și muncă, în acest fel câștigând 474 de zile". De ajutor i-a fost și faptul că nu a fost condamnat pentru infracțiuni cu violenta, judecătorii concluzionând că nu reprezintă un pericol public.