Stanga
Dreapta

“Dușmanii” umanismului pragmatic!

Claudia Ioana, 6 martie 2021, Ora 16:36

  • print
  • |
du-manii-umanismului-pragmatic-48488-1.jpg

În dezbaterile avute cu specialiști și colaboratori în perioada în care am lucrat la Tratatul Umanismului Pragmatic – ce va fi publicat în decursul acestui an – a apărut constant tema identificării unui “conflict identitar” specific doctrinei umaniste.

Mai direct, mi s-a cerut să delimitez “dușmanul umanismului”, plecând de la premisa că, pentru a se impune, orice idee nouă are nevoie de o polemică fundamentală de tipul celor consacrate de comunism (lupta de clasă) sau capitalism (lupta pentru capital, resurse, profit).

Fără a intra în detaliile analizate în Tratat, reamintesc că umanismul pragmatic asumă că fiecare ființă umană – indiferent de categoria din care face parte, creativi, executivi sau vulnerabili – poate îndeplini un rol util în societate. Asumând această perspectivă, consider că “dușmanul umanismului” este reprezentat de tot ceea ce împiedică împlinirea potențialului uman.

Aceste “piedici” sunt multiple și se pot concretiza în obstacole de ordin material, spiritual, educațional, sanitar, informațional etc. Însă, peste toate, cel mai mare obstacol îl reprezintă conflictul însuși! Evident, nu mă refer la dezbateri, polemici, competiții, care, pe fond, contribuie la evoluția tuturor celor implicați, ci la conflictul obtuz care vizează anihilarea sau subordonarea “adversarilor” (a claselor sociale rivale în comunism, respectiv, a celorlalți competitori în capitalism). Așa cum se poate observa inclusiv în cazul celor două mari sisteme menționate, conflictul este virusul care, mai devreme sau mai târziu, devorează sistemul care l-a creat, irosindu-i resursele și împiedicând dezvoltarea potențialului constructiv al ființei umane.

De aceea, umanismul schimbă complet paradigma și scoate conflictul din interiorul societății pe care o creează, militând pentru consolidarea clasei de mijloc (cu rol de mediator între extremele sociale sau economice) și pentru reducerea prăpastiei dintre generații, dintre venituri, dintre costurile și beneficiile ce revin fiecărei persoane.

Doar acționând astfel, se poate asigura o coeziune socială în care inerentele diferențe dintre oameni devin oportunități de colaborare și dezvoltare complementară, nu surse de ostilitate. Iar din momentul în care umanitatea va reuși să renunțe la “conflictele interne” și să-și mobilizeze convergent resursele, ritmul evoluției va crește exponențial.

Totodată, pentru că umanismul pragmatic nu este o construcție utopică și înțelege că, în anumite circumstanțe, confruntarea cu un adversar rămâne esențială pentru progres și pentru menținerea coeziunii interne, nu renunțăm, nici măcar teoretic, la conflict. Însă în loc să ne luptăm între noi, ne propunem să luptăm, umăr la umăr, împotriva unor amenințări exterioare, precum: insuficiența resurselor naturale în contextul exploziei demografice din ultimele decenii; prevenirea și combaterea pericolelor globale, inclusiv ale celor de tip biologic – v. Covid19; administrarea responsabilă a inteligenței artificiale care trebuie să lucreze în slujba umanității, nu împotriva sa.

Așa cum se poate observa, aceste exemple se referă la “dușmani” actuali ai umanității, la care nu mai găsim răspunsuri adecvate în vechile paradigme – comunism, capitalism. În schimb, antidotul, care există și se aplică într-o anumită măsură, îl descoperim în principiile umanismului pragmatic. Și chiar dacă vor mai trece câteva decenii până când această doctrină va fi “oficial consacrată”, valorile sale se manifestă deja în realitatea noastră imediată.

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

08:49
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară