Gabriel Lupulescu, primarul oraşului Bragadiru: Oraşul nostru trece în această perioadă printr-un amplu proces de modernizare.
Gheorghe George, 26 octombrie 2022, Ora 15:23
- |
- Tweet
Primăria Oraşului Bragadiru a alocat resursele financiare necesare, a pregătit proiectul şi va trece la asfaltarea tuturor străzilor pe care se derulează lucrări la reţelele de apă şi canalizare, de îndată ce acestea vor fi finalizate, inclusiv racordurile până la limita de proprietate pentru toate imobilele.
Conform declaraţiei domnului primar Gabriel Lupulescu, primele artere pe care va începe modernizarea infrastructurii rutiere sunt străzile: Libertăţii, Gliei, Crişul Repede, Diamantului, Jadului, Alunului, Toamnei, Iernii, Granitului, Monumentului, Celofibrei iar în tronsonul II, străzile 13 Decembrie, Dunării şi Mărăcineni. Edilul îi asigură pe cetăţeni că va face tot ceea ce ţine de el pentru a dezvolta oraşul Bragadiru şi pentru a creşte nivelul de trăi în comunitate.