Natyclean Natyclean Natyclean
Natyclean Natyclean Natyclean

BREAKING NEWS: Grecia se confruntă cu o creștere a numărului de infectări cu coronavirus

Marian Vasile, 9 iunie 2020, Ora 08:19

  • print
  • |
grecia-se-confrunta-cu-o-cre-tere-a-numarului-de-infectari-cu-coronavirus-1.jpg BREAKING NEWS

Cu doar o săptămână înainte de a deschide mult așteptatul sezon turistic, Grecia - țară care a reușit să aibă un bun control asupra epidemiei de SARS-CoV-2 -  a anunțat că se confruntă cu o creștere a cazurilor de infectare, iar aproape o treime dintre acestea sunt persoane care au venit din străinătate. 

De joi până luni, Grecia a înregistrat 97 de cazuri noi de COVID-19 şi două decese. Aproape o treime din cele 97 de cazuri sunt persoane venite din străinătate. De asemenea, între aceste noi cazuri figurează 29 de persoane testate pozitiv în regiunea Xanthi din nord-estul ţării, care înregistrase deja mai multe cazuri de coronavirus în aprilie.

Ministerul de resort a anunţat reluarea publicării bilanţului cotidian privind situaţia COVID-19 în ţară, suspendată săptămâna trecută după ce au fost mai puţin de cinci cazuri zilnic.

Până acum, Grecia a depistat, de la începutul pandemiei, 3.049 de cazuri de coronavirus, dintre care 182 s-au soldat cu deces. Este un bilanț pentru care această țară cu 10,4 milioane de locuitori, unde turismul reprezintă o importantă sursă de venituri - a fost lăudată.

Măsurile de distanțare, prea puțin respectate

Autorităţile elene şi-au exprimat luni îngrijorarea față de creşterea numărului de noi cazuri de COVID-19, în perspectiva deschiderii sezonului turistic preconizată peste o săptămână.

„Oricine crede că am scăpat de coronavirus greşeşte”, a avertizat ministrul pentru protecţia cetăţeanului, Nikos Hardalias. „Trebuie să fim vigilenţi şi să respectăm măsurile pentru a împiedica răspândirea virusului”, a subliniat el.

Cu începere de la 15 iunie, principalele două aeroporturi ale ţării, Atena şi Salonic (nord), vor fi autorizate să primească vizitatori din circa 30 de ţări, în majoritate din Uniunea Europeană, principalii clienţi ai ţării, marcând astfel deschiderea sezonului turistic.

Deschiderea aeroporturilor regionale este prevăzută pentru 1 iulie.

Grecia a ridicat treptat măsurile de izolare de la 4 mai, după şase săptămâni de restricţii stricte de circulaţie, pasibile de amenzi grele.

De două săptămâni barurile şi cafenele s-au redeschis în ţară, dar măsurile de distanţare fizică sunt puţin respectate. La sfârşitul săptămânii trecute, autorităţile au fost nevoite să închidă pentru două luni un bar de pe insula cosmopolită Mykonos, din Arhipelagul Cicladelor, unde măsurile de distanţare socială nu au fost respectate, aplicând o amendă de 20.000 de euro proprietarului.

Natyclean

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

Natyclean
23:47
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară