Natyclean Natyclean Natyclean
Natyclean Natyclean Natyclean

Programul Litoralul pentru toţi. Care sunt prețurile de cazare și câte hoteluri participă

Claudia Ioana, 2 septembrie 2019, Ora 09:14

  • print
  • |
litoral-romanesc-47518-1.jpg

O nouă ediție a programului „Litoralul pentru toţi” începe azi, cu preţuri de la 50 la 140 de lei pe zi, iar biletele se pot cumpăra şi cu vouchere de vacanţă. 49 de hoteluri s-au înscris în program. FPTR susţine că multe hoteluri refuză rezervările în septembrie din cauza lipsei de angajați.

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a anunțat lansarea programului „Litoralul pentru toţi", prin care turiștii beneficiază de cazare la mare plătind între 50 și 140 de lei pe zi, începând cu 1 septembrie până în 30 septembrie.

Tarifele practicate în cadrul programului sunt mai mici cu până la 70% faţă de cele din vârf de sezon.

„Aflat la a 36-a ediție, programul special Litoralul pentru Toţi prezintă același interes din partea turiștilor ca și acum 18 ani, când a fost lansat, fiind singurul program social din România susținut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone. Pentru a veni în sprijinul turiştilor, multe hoteluri intrate în program mențin aceleași tarife nemodificate de 7 ani, deși costurile utilităților au suferit în toată această perioadă majorări de peste 60%, iar în unele cazuri chiar s-au dublat. Și în cadrul acestei ediții, sejururile pot fi achitate și cu vouchere de vacanță”, a arătat FPTR.

Potrivit federației, pentru al treilea an consecutiv, turismul din România și în special hotelurile de pe litoral se confruntă cu o criză a forței de muncă fără precedent, multe hoteluri refuzând rezervări în septembrie din cauza lipsei de personal.

Cu toate acestea, până acum s-au înscris în program 49 hoteluri din toate stațiunile de pe litoral, care pun la dispoziție 3.675 de locuri în fiecare dintre cele patru serii.

Natyclean

 

EDITORIAL

Deputatul Nicolae Păun : Lăsați în pace medicii, polițiștii, jandarmii, pompierii, elevii și studenții, coafezele, frizerii și băbuțele din piețe! Aici sunt pierderile României!

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

Natyclean
12:45
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară