Natyclean Natyclean Natyclean
Natyclean Natyclean Natyclean

Piedone salvează situația salubrizării din Sectorul 5

Gheorghe George, 22 februarie 2021, Ora 17:42

  • print
  • |
piedone-salveaza-situatia-salubrizarii-din-sectorul-5-48468-1.png

Primarul Cristian Popescu Piedone a venit, vineri, cu o veste bună, după ce a anunțat că Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti a transmis o adresă prin care a informat că autorizaţia de mediu pentru societatea Salubrizare Fapte 5 S.A. nu mai este suspendată, ca urmare a remedierii neregulilor constatate anterior.

În şedinţa Consiliului local de vineri, Popescu Piedone a precizat că, în 24 de ore, s-a intervenit asupra terenului din cauza căruia a fost suspendată autorizaţia de mediu, adăugând că a aflat abia miercuri de aceste probleme. Consiliul local se întrunise şi joi seara pentru a găsi o soluţie privind salubrizarea în sector, însă, după mai multe ore de dezbateri, şedinţa a fost suspendată.

„S-au adus aproximativ 40-50 de basculante de pământ cu piatră ca să nivelăm şi să aducem terenul la starea iniţială, aşa cum au lăsat comisarii Gărzii de Mediu în măsurile ce trebuie îndeplinite. Am salubrizat întreaga zonă. (…) În jurul orei 13,00, eram împreună cu comisarii Gărzii de Mediu să constate măsurile luate”, a explicat primarul.

El şi-a retras proiectul de hotărâre privind încheierea unui contract de prestări servicii de salubrizare în urma derulării unei proceduri de negociere fără publicare a unui anunţ de participare, care urma să fie valabil pe o perioadă de urgenţă, până la finalizarea unei proceduri de licitaţie publică prin care să se delege serviciul de salubrizare pe raza Sectorului 5.

Cristian Popescu Piedone le-a mulţumit consilierilor locali Iustinian Roşca (USR PLUS), Alexandru Ducuţă (PNL) şi Claudia Pop (PNL) pentru implicarea în găsirea unei soluţii. „Mulţumesc domnilor consilieri şi în special celor prezenţi în sală, domnului Iustinian Roşca, care a avut o idee strălucită, doamnei Claudia Pop, domnului Ducuţă. În dezbaterile de aseară, după retragerea din cadrul şedinţei de Consiliu, s-a găsit şi o variantă”, a transmis el.

Primarul a amintit, totodată, de informarea făcută în şedinţa de joi a Consiliului local de reprezentanta unei bănci privind scadenţa în 28 februarie a unei componente a finanţării acordate SC Amenajare Edilitară şi Salubrizare (AES) SA pentru utilajele folosite de Salubrizare Fapte 5 S.A.

„Plus că Garda de Mediu a dat şi o monitorizare acută asupra Sectorului 5. M-am angajat personal ca pe acel teren care a făcut obiectul suspendării să nu mai existe aruncat un capac de bere, un chiştoc de ţigară, iar toate maşinile, după prestaţia din teritoriu, să se ducă direct la gropile autorizare de Garda Naţională de Mediu din proximitatea municipiului Bucureşti”, a completat Cristian Popescu Piedone.

El a susţinut că nu se dezice de alianţa cu PSD, ci de fostul primar al Sectorului 5 Daniel Florea.

„Astăzi în sală se află consilierii care au pus prima dată interesul cetăţeanului, după care interesul de partid”, a declarat Piedone.

Reprezentanţii PSD au fost prezenţi, vineri, la şedinţa convocată pentru reluarea dezbaterilor privind rezolvarea problemei salubrizării în Sectorul 5, în cadrul căreia a fost respins proiectul iniţiat de Piedone pentru încheierea unui contract de prestări servicii, însă au lipsit de la reuniunea ce a urmat, la care primarul a retras acest proiect.

„Să nu vă mire faptul ca, la următoarea şedinţă ordinară, să pun acest proiect pentru demararea unei licitaţii pentru aducerea unei societăţi responsabile, dacă vom constata că suntem în incapacitate de a rezolva problema cu banca”, a adăugat Cristian Popescu Piedone.

Potrivit lui Alexandru Ducuţă, autoritatea locală nu va rămâne fără utilajele de salubrizare. El a menţionat că grupul consilierilor PNL nu va vota ca alt operator economic să facă salubrizarea în Sectorul 5, pentru că autoritatea locală are în prezent „cea mai mare flotă de salubrizare din Bucureşti” şi ar fi păcat să nu o poată folosi.

„Mulţumesc colegilor care au avut bunăvoinţa să vină la aceste şedinţe pentru sprijinul cetăţenilor, în speţă PNL, USR PLUS, PMP şi PPU-SL”, a adăugat Ducuţă.

Natyclean

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

Natyclean
14:31
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară