BREAKING NEWS: Sergiu Băhăian, „Călăul boschetarilor ”, la un pas de libertate
Valentina Popescu, 23 august 2025, Ora 09:43
- |
-
- Tweet

Multimilionarul Sergiu Băhăian a fost condamnat la 30 de ani de închisoare pentru că a instigat la uciderea unor persoane pe care le-a folosit ca „paravan” în afacerile lui, dar s-ar putea întoarce în libertate după ce o instanță a hotărârea întreruperea pedepsei.
Sergiu Băhăian, supranumit și „Regizorul morții” sau „Călăul de boschetari”, a coordonat asasinarea unor oameni ai străzii care fuseseră folosiți ca administratori în mai multe firme folosite pentru infracțiuni economice
- De asasinate s-au ocupat doi prieteni ai lui Sergiu Băhăian. Una dintre victime a fost aruncată în Dunăre, iar celelalte două au fost îngropate sub plăci de beton.
- Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au demonstrat că Sergiu Băhăian a „construit” o rețea de tip mafiot, care se ocupa de „infracțiuni financiare, dar și de crime în serie”.
- Sergiu Băhăian a folosit așa-zisa metodă a „pionilor” pe care i-a „mutat” în așa fel încât profitul său să fie maxim, iar prejudiciul creat de gruparea sa a fost de 2.706.948,7lei (echivalentul a 640.939,98 euro).
„Regizorul morții” a fost prins – în luna ianuarie a anului 2010 – după o urmărire ca în filmele de acțiune.
Între 2013 și 2017, milionarul a primit mai multe condamnări în dosare diferite, inclusiv în cel în care era acuzat de instigare la crimă, iar pedepsele însumau 106 ani de închisoare. Numai că, potrivit Codului Penal, lui Băhăian i-a rezultat o pedeapsă finală de 30 de ani de detenție.
Băhăian a cerut întreruperea pedepsei din motive medicale
La începutul acestei veri, omul de afaceri – aflat, în prezent, în spitalul Penitenciarului Jilava, s-a adresat judecătorilor. Băhăian le-a cerut întreruperea pedepsei din motive medicale.
Instanța a dispus efectuarea unei expertize, iar concluziile specialiștilor de la Institutul de Medicină Legală au arătat că deținut nu poate fi tratat în sistemul penitenciar, așa încât recomandă eliberarea lui temporară.
În exclusivitate pentru MEDIAFAX, surse judiciare au declarat că la dosarul de pe rolul Tribunalului au fost depuse acte medicale din care reiese că Sergiu Băhăian ar suferi de „afecțiuni grave (adenocarcinom de prostată stadiul IV cu multiple metastaze osoase, sepsis, retenție acută de urină pentru care este sondat urinar (…) insuficiență respiratorie cronică stadiul IV cu necesar permanent de oxigen, hepatită cronică cu virus C și B)”.
Conform acestor documente medicale, „se impune pentru supraviețuire un tratament complex, de strictă specialitate, oncologic, asociat cu acela al comorbidităţilor pe care le prezintă pacientul, precum şi monitorizare medicală continuă, cu spitalizări frecvente datorate complicaţiilor generate atât de evoluția afecțiunii oncologice, cât şi de impactul asupra fondului imunitar al acestei patologii”.
Astfel, judecătorii au decis, zilele trecute, ca deținutului să-i fie întreruptă executarea pedepsei pentru o perioadă de 3 luni cu obligarea acestuia de a urma de îndată tratamentul de care are nevoie.
Doar că decizia a fost contestată, urmând să devină executorie abia după reexaminarea ei de către o instanță superioară, la începutul lunii septembrie.
La mijlocul anilor `90, Băhăian era unul dintre cei mai înstăriți români
La începutul anilor ’90, Sergiu Băhăian era unul dintre cei mai cunoscuți și bogați oameni de afaceri din România.
Pictor de profesie, Sergiu Băhăian și-a deschis o croitorie după Revoluție și de aici și-a clădit un întreg imperiu financiar.
„Am început cu două mașini de cusut și doi lucrători, dintre care unul eram eu. Noaptea coseam, ziua vindeam prin consignații. Aveam succes: hainele erau de calitate, prețurile accesibile, iar ambalajele deosebite. Și în fiecare lună mai cumpăram o maşină, mai angajam un lucrător”, mărturisea Sergiu Băhăian.
Ulterior, afacerile lui, pe care le-a dezvoltat la umbra companiei „Sabina Product”, au prosperat, așa încât, la mijlocul anilor ’90, era unul dintre cei mai înstăriți români. La vremea respectivă, deținea trei fabrici și un magazin și exporta haina în Belgia, Olanda și SUA.
Cu banii strânși, Băhăian – etichetat de presă drept „Regizorul morții” – s-a înconjurat de oameni cunoscuți în sferele înalte ale societății.
- Și-a extins afacerile pe piața de publicitate și în industria muzicală, dar a finanțat și naționala de handbal, precum și echipa de handbal a clubului Dinamo București.
- Între 1993 și 1995, a sponsorizat producția filmului „Asfalt Tango” și a plătit și albumele unor artiști cunoscuți, printre care Loredana Groza sau Direcția 5.
- De altfel, milionarul a organizat concertele în România ale unor vedete internaționale, precum Dr. Alban, Rednex ori Capella.
„Sabina Product” devenise în acei ani un nume intens mediatizat și, profitând de această notorietate, Băhăian a pus bazele unei escrocherii de proporții, de tipul jocurilor piramidale „Caritas” sau „Gerald”.
Procurorii l-au acuzat atunci că a încasat de la 7.000 de români creduli peste 8.000.000 de dolari, 2.000.000 de mărci germane și 11 milioane de lei. De teamă că va fi arestat, omul de afaceri a părăsit România și s-a ascuns în Ungaria, de unde a fost, totuși, extrădat la sfârșitul anului 1995.
El a fost eliberat condiționat în 1997, dar, anul următor, a primit o condamnare de 5 ani de închisoare pentru bancrută frauduloasă și reîncarcerat până în 2001.
