BREAKING NEWS: „Toleranță ZERO pentru construcțiile ilegale din Sectorul 5”
Gheorghe George, 18 octombrie 2020, Ora 16:52
- |
-
- Tweet

Cristian Popescu Piedone, primarul ales al Sectorului 5 nu pierde timpul. Dacă în timpul campaniei electorale promitea că va transforma străzile din sector în biroul său, iată că s-a ținut de cuvânt și a început deja să ia cartierele și bulevardele la pas, pentru o mai bună înțelegere a problemelor din Sectorul 5.
Baraca apărută în faţa magazinului Prosper
Aflat pe Bulevardul 13 Septembrie din Sectorul 5, în zona magazinului „Prosper”, Cristian Popescu Piedone a remarcat o construcție în curs care, cel mai probabil, va avea ca scop final găzduirea unui centru comercial de mici dimensiuni, odată finalizată. Cum proprietarul nu a fost de găsit de găsit, primarul ales al sectorului a discutat, într-o primă instanță, cu muncitorii aflați la fața locului care nu au știut, însă să dea lămuriri. Astfel, pentru a se lămuri, Piedone l-a sunat pe Cristian Cârciumaru, angajat la Inspecția de Stat în Construcții, de la Poliția Locală a Sectorului 5.
Răspunsul lui Cristian Cârciumaru i-a ridicat, așa cum era de așteptat, semne de întrebare lui Cristian Popescu Piedone. Potrivit lui Cârciumaru, care nu a oferit date concrete, începerea construcției respective ar avea autorizații, însă nu de la primăria Sectorului 5, așa cum ar fi normal și legal, ci, conform spuselor acestuia, din partea Primăriei Generale, cu toate că cea din urmă nu are compentență pentru a elibera astfel de avize și autorizații – nu în acest caz, cel puțin.
„ORI INTRĂ ÎN LEGALITATE, ORI VA FI DEMOLATĂ”
Contactat telefonic de redacția Ziarului ATAC , primarul Cristian Popescu Piedone ne-a declarat:
„Voi aplica tot ce am promis în campanie. Cetățenii se vor convinge că ceea ce am promis nu sunt vorbe în vânt, ci promisiunea solemnă a unor viitoare fapte, fapte care vor deveni realitate. Nu am de gând să tolerez nicio abatere de la lege, să fie clar! Voi fi cel mai bun prieten al oamenilor sinceri, onești, a celor ce respectă legea. Voi fi, de asemenea, cel mai mare dușman al celor ce își doresc să traiască pe picior mare în urma ilegalităților. Gata cu practicile astea, dragilor! Am venit la primărie și voi face curățenie! Îi asigur pe toți cetățenii de asta! Cetățenii au de acum un primar corect, un primar care va pune accent pe moralitate și lege!”, a fost declarația lui Piedone.
Acesta a subliniat faptul că respectiva clădire aflată în imediata vecinătate a magazinului „Prosper”, aproape lipită de magazinul cu pricina, ocupând de asemenea, după cum se poate vedea și în fotografiile atașate, aproape tot spațiul pietonal, va trebui să intre în legalitate. În caz contrar, aceasta va fi demolată în cel mai scurt timp posibil.
