Natyclean Natyclean Natyclean
Natyclean Natyclean Natyclean

Universitatea Titu Maiorescu deplânge plecarea dintre noi a academicianului Alexandru Surdu \ COMUNICAT

Bogdan Ionescu, 12 decembrie 2020, Ora 13:08

  • print
  • |
universitatea-titu-maiorescu-deplange-plecarea-dintre-noi-a-academicianului-alexandru-surdu-comunicat-48350-1.png

COMUNICAT

Cu adâncă durere și profund regret, Universitatea Titu Maiorescu din București anunță plecarea dintre noi a academicianului Alexandru Surdu (n. 24 februarie 1938, Brașov). 

Academicianul Alexandru Surdu a fost unul dintre cele mai importante nume ale filosofiei românești contemporane, un autor de marcă în domeniu, un savant al culturii noastre, un mare cărturar umanist, cu o solidă cultură clasică și modernă, de anvergură europeană, un editor de prestigiu (editor al marilor autori ai filosofiei românești, cel mai important editor al operei lui Titu Maiorescu), un cercetător de elită și un mare Profesor. A fost vicepreședinte al Academiei Române, Președintele Secției de Filosofie, Teologie, Psihologie și Pedagogie a acesteia și Directorul Institutului de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei. Este autorul unei opere prodigioase, alcătuită din scrieri fundamentale, între care se numără: Logică clasică și logică matematică (1971), Elemente de logică intuiționistă (1976), Actualitatea relației gândire-limbaj. Teoria formelor prejudicative (1989), Vocații filosofice românești (1995), Contribuții românești în domeniul logicii în secolul XX (1999), Gândirea speculativă – Coordonate istorico-sistematice (2000), Filosofia modernă –  Orientări fundamentale (2002), Filosofia contemporană (2003), Aristotelian Theory of Prejudicative Forms (2006), Filosofia pentadică I, Problema Transcendenței (2007), Teoria formelor logico-clasice (2008), Cercetări logico-filosofice (2009). Pentru opera sa academică și culturală, a primit o serie de premii și distincții importante, între care Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de cavaler.

Academicianul Alexandru Surdu a fost profesor al Facultății de Psihologie a Universității Titu Maiorescu, numărându-se printre fondatorii acesteia. Din această calitate, a inițiat în domeniul gândirii și culturii filosofice generații de studenți de-a lungul a 30 de istorie ai Universității. A fascinat pe tineri printr-o cultură fabuloasă, prin cuprinderea și profunzimea cunoașterii, prin spiritul reflexiv, prin deschiderea umanistă spre interpretarea și înțelegerea lumii și a existenței. Academicianul Alexandru Surdu a fost un mare patriot, profund atașat de spiritul românesc, de sentimentul românesc al ființei, de valorile noastre identitare, de limba, cultura și civilizația românească, ale căror valori le-a promovat în întreaga sa operă și pe care le-a cultivat celor tineri. I-a admirat și prețuit pe Eminescu, Titu Maiorescu, Blaga, Motru, Noica, pe toți marii gânditori ai culturii noastre, pe care i-a promovat în opere de mare valoare științifică, contribuții fundamentale la filosofia și cultura românească. A fost un profesor respectat și iubit de către studenți și de întregul corp profesoral al Universității. Pentru Universitatea Titu Maiorescu, a fost un privilegiu și o mare onoare de a-l fi avut în rândurile sale pe Marele Profesor și Academician Alexandru Surdu.

Plecarea dintre noi a Academicianului Alexandru Surdu reprezintă o grea pierdere pentru cultura românească și pentru Universitatea Titu Maiorescu. Universitatea noastră își pierde prin plecarea Domniei Sale un fondator, un reper cultural și spiritual, un simbol al academismului și identității noastre, o personalitate de elită, un Mare Profesor și Mentor!

Consiliul de Administrație, Senatul Universității și întreaga comunitate academică maioresciană transmit condoleanțe familiei îndoliate! Dumnezeu să-l odihnească și să-l așeze între cei Drepți!  

Biroul de Presă, Comunicare și Imagine al Universității Titu Maiorescu

Natyclean

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

Natyclean
08:35
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară