Natyclean Natyclean Natyclean
Natyclean Natyclean Natyclean

Exclusiv: Traian Băsescu a dat lovitura! A pus mâna pe o fabuloasă sumă de bani

Laurentiu Ion, 10 iulie 2019, Ora 06:52

  • print
  • |
victor-nicolae-bogdan-46782-47197-1.jpg Exclusiv

Fostul președinte, Traian Băsescu, a dat marea lovitură. A renunțat la ultimul an și jumătate din mandatul de senator, dar a fost alegerea bună. Băsescu a pus mâna pe o fabuloasă sumă de bani, dar și pe o funcție extrem de importantă în Parlamentul European.



 

. Băsescu a pus mâna pe un super salariu la Bruxelles. Fostul președinte al României a deschis lista PMP la alegerile europarlamentare și a fost urmat de către președintele formațiunii, Eugen Tomac.

Toți europarlamentarii primesc același salariu, aproximativ 8.700 de euro. Din aceștia, se scad taxele care sunt plătite de către Uniunea Europeană, alături de contribuții. Salariul net al unui parlamentar ajunge astfel la 6.824,85 de euro.

Cu toate că toți ar trebui să aibă același salariu, există și unele excepții. Demnitarii care au avut un mandat în PE și înaintea alegerilor din 2009 au putut să opteze pentru a avea un salariu în conformitate cu sistemul din țara lor. Salariul este calculat ca 38,5% din salariul de bază al unui judecător de la Curtea Europeană de Justiție.

Alți bani primiți de europarlamentari sunt cei pentru cheltuieli pentru deplasări, diurna zilnică și costuri de cazare.

Și asta nu e tot. Fostul președinte, Traian Băsescu, a prins o funcție importantă în Parlamentul European. Acesta va ocupa o poziție de vicepreședinte în Comisia pentru Afaceri Externe, cea mai importantă Comisie a Parlamentului European. Comisia pentru Afaceri Externe s-a aflat mereu în vizorul Germaniei și este condusă de un neamț încă de la înființare.

Natyclean

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

Natyclean
18:38
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară