Exclusiv: Șoferul microbuzului școlar din Dobrun, cercetat pentru HĂRȚUIREA mai multor eleve
ro.ro, 12 august 2019, Ora 18:34
- |
-
- Tweet

Caz revoltător într-o comună din Olt, scos la iveală acum de mama uneia dintre elevele de la Școala Gimnazială Dobrun, căreia cazul de la Caracal i-a dat curaj să vorbească public. Familia Barbu îl acuză pe fostul șofer de pe microbuzul școlar că i-ar fi făcut avansuri sexuale fetiței din clasa a VII-a, dar și altor colege.
Om cu părul alb, liniștit, cu familie bună, copii căsătoriți și nepoți- așa este descris de către edilul localității fostul șofer de pe microbuzul școlar, mutat disciplinar, pe perioada cercetărilor justiției, să lucreze la canalizare. Bărbatul, în vârstă de 62 de ani, a intrat în vizorul oamenilor legii și este cercetat de către judecătorii din Caracal, după ce mama uneia dintre elevele pe care le transporta la și de la școală cu microbuzul școlar a depus plângere că șoferul ar fi avut un comportament indecent față de minoră, pe care ar fi pipăit-o. Întâmplarea a avut loc în urmă cu cinci luni de zile. Mama fetei, pe care o cheamă Alexandra și este tot membră a unui ansamblu folcloric, spune că fata ar fi fost pupată cu forța de individ, care i-a pus mâna pe fund și i-a făcut avansuri cu tentă sexuală. Acuzații i se aduc bărbatului și din partea părinților altor două fete, potrivit surselor noastre.
Primarul cunoaște situația și a luat măsuri, până ce justiția își va spune cuvântul, ca bărbatul să nu mai transporte elevii.
„Eu nu pot să zic nici așa, nici așa. Să lăsăm organele abilitate să cerceteze. Eu am luat măsurile pe care trebuie să le ia un primar și, pe perioada cât procurorii își fac treaba, i-am dat alte atribuții. Am stabilit cu conducerea școlii să schimbăm orarul astfel încât copiii să poată fi transportați cu un singur microbuz școlar. L-am chemat, i-am spus că nu este bine că au apărut aceste discuții și acuzații și că cel mai bine până se stabilește în ce măsură se face vinovat este să nu mai conducă microbuzul școlar.”, a declarat primarul Aurel Bondrescu
