„NUNȚI, BOTEZURI, ÎNMORMÂNTĂRI”, TOT CE TREBUIE SĂ ȘTII DESPRE NOUL FILM ROMÂNESC
Claudia Ioana, 24 septembrie 2022, Ora 11:37
- |
- Tweet
„Nunți, botezuri, înmormântări” marchează debutul pe marile ecrane al regizorului Alexandru Lustig, după succesele la TVR1 cu teleplay-urile Livada de vișini – de Cehov, Furtuna - de Shakespeare – și Mantaua - de Gogol. Lansarea oficială în cinematografe a noului film românesc, o comedie cu Șerban Pavlu în rol principal, a avut loc în data de 8 septembrie 2022.
Filmul „Nunți, botezuri, înmormântări” este povestea lui Cosmin (Șerban Pavlu), care, în plină bulă imobiliară, își propune să câștige un milion de euro, dar se alege cu un milion de belele. O poveste despre doi vecini care duc la paroxism sportul preferat al românilor: ”capra vecinului”.
Din distribuția filmului fac parte actorii: Șerban Pavlu, Gheorghe Ifrim, Anca Sigartău, Dan Rădulescu, Andreea Mateiu, Andrei Ioan Ionescu, Nicodim Ungureanu, Ruxandra Maniu, Sergiu Costache, Valentin Rupiță, Jean de la Craiova.
De asemenea, în film joacă și Ilona Brezoianu, pe care ați văzut-o la TV, la „Te cunosc de undeva!”, „iUmor” sau „X Factor”.
Lung metrajul NUNȚI, BOTEZURI, ÎNMORMÂNTĂRI este o coproducție Imagine8 Stories, Fundația Teatru Contemporan și Movie Production Entertainment.
Filmul a fost realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, în colaborare cu Televiziunea Română, finanțat de: Cinema City; Media Investment Communication; House of Media ; Group M: Wavemaker Romania; Mindshare; Initiative Media; McCann; Next Advertising; Media; Noriel Impex; United Media Services, Romaqua și susținut de Groupama; Albalact; Eisberg; United Vision Romania; Risk Control