Stanga
Dreapta

Klaus Iohannis și ministrul Ligia Deca, 'înțepați' pe tema legii educației

Gabriela M Bogdan, 26 ianuarie 2023, Ora 12:35

  • print
  • |
klaus-iohannis-i-ministrul-ligia-deca-intepati-pe-tema-legii-educatiei-51410-1.jpg

Legile Educației devin un studiu de caz despre cum nu se face legislație, despre cum este ocolită transparența și despre cum oamenii nepotriviți sunt mandatați să gestioneze educația copiilor și tinerilor, transmite USR într-un comunicat.

 

„Nu cădem în capcana de a intra în detalii tehnice, pe un calup de articole scurse pe surse şi neasumate oficial de nimeni. Facem analize, urmărim reacţiile specialiştilor, părinţilor şi elevilor, dar nu ne putem baza pe versiuni beletristice ale unei legi. Ceea ce ar fi putut fi o lege a educaţiei bazată pe date reale, dezbateri şi import inteligent de soluţii verificate, a devenit, în fapt, legea golfului pe schiuri”, consideră Irineu Darău, senator USR.

„Ce analize temeinice stau la baza propunerilor actuale dacă, după Cîmpeanu, bacalaureatul trebuie să aibă doar o probă grilă din toate materiile, inclusiv limba română, iar după Deca, examenul are cinci probe distincte? De aici exclud limbile străine şi competenţele digitale - intuim cum vor fi acestea verificate. Miniștrii par executanți trimiși să cosmetizeze fructul unui proiect lipsit de viziune, coerență și de soluții concrete, după 7 ani de atenţie şi îngrijorare”, completează Andrei Miftode, deputat USR.

Legile Educaţiei 2022-2023 reprezintă un moment ratat, tratat neprofesionist, iar varianta „pe surse” diferă de propunerile anteriorului ministru, Cîmpeanu, mai arată USR. „Tocmai această diferenţă arată că din “România Educată” poate să iasă absolut orice. USR a cerut justificat și insistent retragerea pachetului de legi și dezbateri largi, nu simulate, cu experți și cu societatea civilă”, mai punctează formațiunea politică.

„Elaborarea acestor legi este profund viciată, iar deficiențele majore de până acum sunt:

Lipsa transparenţei - demonstrată prin faptul că legile sunt ţinute în secret;

Dezbaterile precare - simulate sub Cîmpeanu și complet anulate sub Deca;

Prestidigitaţia iresponsabilă - cu articole de lege care influențează generaţii întregi;

Echipele de “experți” PSD şi PNL - viciate din start, fiindcă includ acuzați de plagiat, doctoranzi exmatriculați, miniștri demisionari și emitenți de declarații rusofile”, mai arată USR.

„Avem și altă fumigenă, menită să abată atenția: se vehiculează ideea că noua lege a educaţiei este jalon în PNRR. Vă invităm pe www.monitorpnrr.eu să urmăriţi componenta numărul 15, Educaţie - prima reformă: Elaborarea și adoptarea pachetului legislativ pentru implementarea „România Educată”, cu dată limită, trimestrul III din 2023. Nu există obligația de a înlocui cu totul Legea Educaţiei Naţionale 1/2011! Singurele obiective sunt: constituirea unui grup de lucru, adoptarea unei Hotărări de Guvern și măsuri legislative pentru implementarea României Educate”, adaugă Darău. Acesta este de părere că se puteau prelua temele recurente din societate și din Parlament: lupta împotriva plagiatelor, depolitizarea învățământului, masa caldă pentru elevi, limitarea numărului de mandate ale rectorilor, mărirea salariilor dascălilor, reducerea numărului de elevi în clase, transportul gratuit pentru elevi, învățământ accesibil pentru toți.

„Europa, prin PNRR, nu ne obligă să creăm haos în educaţie! Este evident că actuala putere preferă formele fără fond și nu are viziunea unei reforme profunde”, afirmă Miftode.

 

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

15:06
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară