Natyclean Natyclean Natyclean
Natyclean Natyclean Natyclean

BREAKING NEWS: Ludovic Orban își recunoaște inferioritatea față de premierul Florin Cîțu: “Are un avantaj competitiv!”

Gabriela M Bogdan, 31 august 2021, Ora 12:16

  • print
  • |
ludovic-orban-i-i-recunoa-te-inferioritatea-fata-de-premierul-florin-citu-are-un-avantaj-competitiv-49226-1.jpg BREAKING NEWS

 

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că premierul Florin Cîţu are un avantaj competitiv în cursa pentru şefia partidului, însă este convins că el va câştiga alegerile. Orban pune scăderea partidului în sondaje pe seama dezvăluirilor din tinerețea premierului.

"Strategia domnului Cîţu a fost să atragă de partea lui preşedinţi de filiale judeţene, mulţi preşedinţi proaspăt aleşi care se gândesc la patru ani de mandat şi care probabil au preferat să spună că sunt de partea premierului. (...) 30-31 din 48 (de preşedinţi de filiale de partea lui Cîţu - n.r.). Este un avantaj competitiv, pe care nu îl neg. Preşedinţii au o influenţă în formarea delegaţiilor şi se implică în încercarea de a-i convinge pe delegaţii care vin la congres să împărtăşească opţiunea pe care o au ei, dar nu este neapărat relevant", a declarat Ludovic Orban.

Liderul PNL a precizat că delegaţii care vor participa la congres sunt stabiliţi de Colegiul Director Judeţean, dar a subliniat că nici acest organism şi nici preşedintele de filială nu pot să dea delegaţilor un mandat imperativ de susţinere a unui candidat.

"Fiecare delegat la congres votează liber", a spus Orban.

El a menţionat că moţiunea candidatului care câştigă alegerile interne devine programul politic al PNL în următorii patru ani.

"Voi câştiga alegerile... cu membrii PNL alături de mine, nu în spatele meu", a răspuns Orban, întrebat dacă va demisiona din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor dacă va pierde alegerile interne.

Orban a reiterat că cine pierde alegerile interne îşi pierde legitimitatea pentru funcţia publică pe care o deţine.

Întrebat dacă va dori să devină premier în situaţia în care va câştiga alegerile interne din PNL, el a răspuns: "Este posibil. Sigur că orice decizie ulterioară congresului va fi luată în forurile statutare ale PNL, în discuţie cu partenerii de coaliţie şi cu consultarea preşedintelui României, cu care PNL se află într-un parteneriat foarte strâns".

El a precizat că de la preluarea guvernării PNL a avut un scor constant de 26-27%, însă a admis că în prezent partidul se află pe un trend descendent.

"Este adevărat că există un trend descendent, care a fost mai puţin declanşat de competiţia în sine, cât de diferitele lucruri, dezvăluiri care au apărut despre persoana prim-ministrului şi datorită unor declaraţii contondente, care nu-şi aveau locul în această competiţie internă. Plus că există într-adevăr o aşteptare din partea oamenilor să se întâmple nişte lucruri pe care noi ne-am angajat că le realizăm", a mai afirmat Ludovic Orban.

 

Natyclean

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

Natyclean
16:41
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară