Stanga
Dreapta

Maia Sandu a convocat Consiliul Suprem de Securitate după pana masivă de curent

Gabriela M Bogdan, 25 noiembrie 2022, Ora 11:29

  • print
  • |
maia-sandu-a-convocat-consiliul-suprem-de-securitate-dupa-pana-masiva-de-curent-51284-1.jpg

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat joi Consiliul Suprem de Securitate (CSS) după pana de curent masivă care a lovit cu o zi înainte țara în urma unor noi bombardamente puternice ruse asupra infrastructurii energetice din Ucraina, şefa statului cerând un nivel sporit de alertă în sectorul energetic.

Membrii CSS au analizat planurile de urgenţă de pus în aplicare de către autorităţi pentru a asigura continuitatea alimentării cu energie electrică şi gaze a cetăţenilor, economiei şi instituţiilor din întreaga ţară.

Consiliul a recomandat guvernului să-şi actualizeze planul de reducere a vulnerabilităţilor tehnice în ceea ce priveşte alimentarea cu energie electrică şi termică şi să mobilizeze toate capacităţile de generare a energiei.

În plus, Maia Sandu a solicitat tuturor instituţiilor să crească gradul de alertă în identificarea şi soluţionarea promptă a incidentelor din sectorul energetic, astfel încât cetăţenii şi întreprinderile să se simtă în siguranţă.

Cu o zi în urmă, Republica Moldova a fost afectată de pene masive de curent, inclusiv în capitala Chişinău, în urma atacurilor ruseşti asupra sistemului energetic ucrainean, la care este conectată.

 Este a doua oară când Republica Moldova rămâne fără electricitate din 15 noiembrie, când Rusia a efectuat cel mai intens atac asupra reţelei ucrainene de la începutul campaniei sale militare în februarie.

La 15 noiembrie, una din liniile Isaccea - Vulcăneşti s-a deconectat în mod automat în urma bombardamentelor ruseşti, iar mai multe regiuni ale republicii au rămas fără curent electric.

Tot joi, Poliţia de frontieră moldoveană a comunicat că 13 puncte de trecere a frontierei cu Ucraina au activitatea suspendată din cauza lipsei de energie electrică pe partea ucraineană sau a unor defecţiuni tehnice în bazele de date ale autorităţilor de frontieră şi vamale ucrainene.

În Republica Moldova a fost restabilită aproape complet alimentarea cu electricitate, deşi aproximativ 2.000 de consumatori nu aveau încă electricitate la prânz, potrivit distribuitorului Premier Energy.

 Maia Sandu a subliniat miercuri pe contul său de Facebook că „nu putem avea încredere într-un regim care ne lasă în întuneric şi frig şi ucide intenţionat” oameni nevinovaţi.

Prin urmare, a spus ea, „oricât de dificil ar fi”, singura cale de urmat pentru Republica Moldova este „spre lumea liberă”.

Ministrul moldovean de externe, Nicu Popescu, l-a convocat de urgenţă pe ambasadorul rus, Oleg Vasneţov, pentru a-i transmite protestul ferm al Republicii Moldova faţă de bombardamentele Rusiei asupra infrastructurii civile ucrainene.


 

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

16:12
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară