Natyclean Natyclean Natyclean
Natyclean Natyclean Natyclean

BREAKING NEWS: Plângere penală împotriva lui Claudiu Târziu, copreședintele AUR, după amenințarea unui deputat PNL

Gabriela M Bogdan, 6 octombrie 2021, Ora 12:34

  • print
  • |
plangere-penala-impotriva-lui-claudiu-tarziu-copre-edintele-aur-dupa-amenintarea-unui-deputat-pnl-49462-1.jpg BREAKING NEWS

 

Copreședintele AUR, Claudiu Târziu, l-a amenințat, marți, în timpul discursului susținut la moțiunea de cenzură, pe Alexandru Muraru, consilierul premierului pentru pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei. „O să dai socoteală pentru mizeriile pe care le verși în capul AUR”, i-a spus liderul AUR lui Muraru, care a anunțat că va depune plângere penală la poliție.

„Este o amenințare directă, fățișă, specifică gangsterilor politici, incompatibilă cu normele de drept ale unui stat democratic”, spune deputatul Alexandru Muraru. „Încă o dovadă, dacă mai era nevoie, că reprezentanții AUR sunt neo-legionari! Amenințarea cu moartea explicită și implicită și comparația cu legionarii este inadmisibilă”.

În discursul susținut la moțiunea de cenzură, Târziu a spus și că „Dacă eram legionar, știți cum procedam, da? Așa, doar cu cuvintele”, referindu-se la acuzații venite din sală.

„Membrii mișcării legionare au fost autorii unor asasinate politice care au zguduit România în perioada interbelică. Ion Gheorghe Duca, prim ministru, Armand Călinescu, Nicolae Iorga, Virgil Madgearu, economist și politician de stânga sunt câțiva dintre politicienii perioadei interbelice uciși cu bestialitate de către legionari”, a explicat deputatul.

Alexandru Muraru a anunțat că va depune plângere penală împotriva liderului AUR.

„Voi depune o plângere penală prealabilă la Poliție pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare. Din punctul meu de vedere, cred că reprezentanții AUR au depășit o linie roșie. Violența în politică este specifică partidelor totalitare, extremist, iar prin ceea ce s-a întâmplat astăzi, s-a dovedit că ceea de am spus de-a lungul timpului despre această formațiune politică a fost corect. Amenințarea cu moartea explicită și implicită și comparația cu legionarii este inadmisibilă. Este unică în istoria Parlamentului României după 1990”.

Alexandru Muraru a criticat constant AUR, acuzându-i pe liderii partidului de extremism, xenofobie și antisemitism. În urmă cu trei zile, Alexandru Muraru a făcut plângere la procurorul general pentru instigare la violenţă şi a depus o sesizare la CNCD împotriva reprezentanţilor AUR, pe motiv că acest partid promovează caricaturi ale premierului Florin Cîţu prin asocierea acestuia cu Adolf Hitler.

 

Natyclean

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

Natyclean
00:00
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară