Stanga
Dreapta

Kelemen Hunor dorește ca vaccinarea să fie obligatorie pentru personalul medical, fiind de acord cu măsuri mai dure

Gabriela M Bogdan, 28 iulie 2021, Ora 11:48

  • print
  • |
kelemen-hunor-dore-te-ca-vaccinarea-sa-fie-obligatorie-pentru-personalul-medical-fiind-de-acord-cu-masuri-mai-dure-48903-1.jpg

 

Vicepremierul Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, a declarat marţi că susţine măsurile prezentate de ministrul Sănătăţii pentru accelerarea campaniei de vaccinare, menţionând că ar fi de acord şi cu unele mult mai dure decât obligativitatea testării personalului medico-sanitar nevaccinat.

„Doamna ministru a prezentat propuneri care, din punctul nostru de vedere, sunt susţinute, pot fi susţinute şi, bineînţeles, vor fi mai departe discuţii la nivelul Guvernului - şi cu restricţii, şi cu stimulente -, deci merg împreună toate aceste lucruri. Trebuie să facem ceva, ceva mai mult decât am făcut până acum pentru că lucrurile nu stau bine. Suntem sub 5 milioane de persoane vaccinate, nu se poate sta aşa şi sunt multe exemple din statele europene şi nu numai unde astfel de măsuri au avut rezultate. Deci, vom susţine aceste măsuri, dar nu vreau să intru în amănunte când şi sub ce formă. Ministerul Sănătăţii trebuie să vină cu o propunere, Guvernul decide, dar trebuie să vină cu o propunere exactă, o hotărâre de guvern, a afirmat Kelemen Hunor după şedinţa coaliţiei de guvernare.

„Din punctul meu de vedere câteva categorii ar trebuie să se vaccineze obligatoriu, dar nu are nicio importanță ce cred eu despre acest lucru. Nu sunt nici ministrul Sănătății și nici nu stau singur la guvernare”, a spus liderul UDMR.

Întrebat dacă ar fi de acord ca personalul medical să fie obligat să se testeze pe banii proprii în cazul în care nu este de acord să se vaccineze, Kelemen Hunor a spus: Da, sunt de acord. Eu aş fi de acord cu multe lucruri mult mai dure pentru că, dacă nu ar fi fost câteva vaccinuri obligatorii, mulţi dintre noi nu am sta astăzi aici.

„Deci, eu aş fi de acord cu măsuri mult mai dure, dar, sigur, lucrurile trebuie văzute în evoluţie. Da, sunt de acord cu ce s-a prezentat astăzi în coaliţie, vom fi de acord şi vom susţine aceste măsuri, a adăugat vicepremierul.

„Dacă suntem conştienţi că urmează valul 4, atunci trebuie să avem măsuri proactive”

El a spus că sunt multe posibilităţi de stimulare a vaccinării, menţionând că există bani pentru acest lucru,

„Da, există bani, dacă ne gândim cât a costat România tratamentul legat de COVID-19 în ultima perioadă, în jur de 500 milioane, şi dacă suntem conştienţi că urmează valul 4, atunci trebuie să avem măsuri proactive, să reducem cât de mult posibil efectul valului 4, a subliniat Kelemen Hunor.

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat marţi că a propus, în şedinţa coaliţiei de guvernare, un set de măsuri de accelerare a campaniei de vaccinare anti-COVID, cum ar fi de recompensă pentru cei care se vaccinează şi restrictive pentru cei nevaccinaţi - testarea obligatorie a personalului medico-sanitar nevaccinat şi acces limitat în weekend în zonele neesenţiale, menţionând că acestea urmează să fie discutate cu premierul şi cu membrii Comitetului Naţional pentru Coordonarea activităţilor de vaccinare.

 

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

15:04
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară