Stanga
Dreapta

BREAKING NEWS: Klaus Iohannis convoacă o ședință pentru instituirea unor noi măsuri restrictive

Gabriela M Bogdan, 20 octombrie 2021, Ora 10:46

  • print
  • |
klaus-iohannis-convoaca-o-edinta-pentru-instituirea-unor-noi-masuri-restrictive-49520-1.jpg BREAKING NEWS

 

După cifrele dezastroase înregistrate marți, când a fost raportat cel mai grav bilanț de la deputul pandemiei, preşedintele Klaus Iohannis a convocat la Palatul Cotroceni responsabilii în gestionarea pandemiei, cu scopul de a stabili noi restricții pentru limitarea răspândirii virusului.

Klaus Iohannis a declarat marți, în urma bilanțului oficial, că miercuri, 20 octombrie, va convoca la discuţii toţi actorii guvernamentali implicaţi în gestionarea pandemiei și a anunțat că se pregătesc restricţii pentru limitarea răspândirii virusului. 

„Este alarmantă lipsa de acţiuni concrete din partea autorităţilor şi cifrele de astăzi confirmă, din păcate, că nu s-a făcut ceea ce ar fi trebuit până acum. Am decis să convoc mâine o şedinţă cu toţi responsabilii guvernamentali implicaţi în gestionarea pandemiei, pentru instituirea unor măsuri clare, restrictive, singurele care mai pot diminua în acest moment răspândirea infectărilor (…)

În acelaşi timp, pentru a opri acest val pandemic foarte agresiv, sunt necesare măsuri urgente care să stopeze transmisia comunitară intensă şi este nevoie de ele acum. Fie că vorbim de Certificatul verde adoptat în regim de urgenţă de către Parlament sau de alte măsuri capabile să reducă pe termen scurt mobilitatea şi interacţiunea umană, nu trebuie să mai pierdem nicio clipă în a le asuma şi pune în aplicare, indiferent cât de nepopulare ar părea. Orice zi pierdută sau de ezitare poate avea efecte dramatice pentru noi toţi, ca societate”, a declarat, marţi seară, Klaus Iohannis.

Coronavirus România

Ultimele cifre raportate de autorități sunt înspăimântătoare. Până la data de 19 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.486.264 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 6.103 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.261.267 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 18.863 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 273 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Până acum, 42.616 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 18.10.2021 (10:00) – 19.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 574 decese (294 bărbați și 280 femei), dintre care 13 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

 

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

21:41
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară