Stanga
Dreapta

BREAKING NEWS: Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu anunță 73 de cazuri de COVID înregistrate în ultima săptămână în instituțiile de învățământ

Gabriela M Bogdan, 10 ianuarie 2022, Ora 11:15

  • print
  • |
ministrul-educatiei-sorin-cimpeanu-anunta-73-de-cazuri-de-covid-inregistrate-in-ultima-saptamana-in-institutiile-de-invatamant-49949-1.jpg BREAKING NEWS

 

Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că în ultima săptămână, de când școala a început pentru elevii din ciclul gimnazial și liceal, s-au înregistrat 73 de cazuri de infecție cu SARS-CoV-2 confirmate prin teste PCR, ceea ce este aproape la fel de mult ca în primele două săptămâni în care s-au folosit testele de salivă în școli. 

„Dacă în primele două săptămâni am utilizat 13 milioane de teste, din care doar 111 au fost confirmate pozitiv, rata este extrem, extrem de mică. Dar la testele pe care le-am făcut la începutul acestei săptămâni, deja din 1,5 milioane de teste, pentru că atâtea au fost folosite, avem deja 73 de cazuri confirmate inclusiv prin teste PCR. Deci, aproape la fel de multe, dintr-un milion și jumătate, cât am avut din 13 milioane acum două săptămâni. Asta înseamnă că responsabilitatea este din ce în ce mai pronunțată. Nu atât cât trebuie, dar este mai bine din perspectiva numărul de teste care sunt confirmate PCR”, a declarat Sorin Cîmpeanu. 

Ministrul pune această situație pe seama responsabilității părinților, care au mers să confirme testele pozitive ale copiilor prin teste PCR.

„Așa cum ne bazăm pe responsabilitatea părinților pentru a verifica starea de sănătate a copiilor, pentru a nu-i trimite la școală dacă prezintă simptome, e vorba de responsabilitate și în ceea ce privește testarea”, a arătat Sorin Cîmpeanu.

La cât a ajuns rata de vaccinare în rândul profesorilor și al elevilor

El a mai spus că rata de vaccinare în rândul elevilor a ajuns la aproape 40 la sută, un semnal important pe care elevii îl dau, dat fiind că vaccinarea copiilor de 12-15 ani a fost posibilă mult mai târziu.

În ceea ce privește personalul din învățământ,  rata de vaccinare împotriva COVID a ajuns la 70 la sută, dar, a spus ministrul, fără a dori să dea detalii, sunt și școli unde rata de vaccinare în rândul profesorilor este de numai 10 la sută. Ministrul a anunţat că va avea mai multe discuţii cu inspectorii şcolari, luni, de la ora 11:00, urmând să fie făcute verificări. Vor fi luat măsuri împotriva conducerii școlilor cu puţini profesori vaccinaţi, însă în limitele legale, a subliniat Sorin Cîmpeanu.

El a precizat că există și peste 2.000 de şcoli care au personal sută la sută vaccinat.

De luni se întorc la cursuri, după vacanța de iarnă, și preşcolarii şi elevii din învăţământul primar, însă testele de salivă nu mai pot fi distribuite în școli, din cauza contestării licitației.

„Aş fi preferat să existe teste în şcoli. Am cerut de mult timp să existe teste în şcoli. Am fost informați însă de IGSU că din cauza unei contestaţii, procedura de achiziţie a fost blocată. Aș vrea să-i întrebați pe cei în măsură să răspundă, pentru că am foarte multe întrebări în domeniul educației la care trebuie să răspund și la care caut răspunsuri ca să mai răspund și pentru alte instituții ale statului. Noi cerem în continuare și așteptăm să fie teste în școli”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Ministrul și-a cerut scuze pentru această situație „în numele instituțiilor statului care n-au fost capabile să finalizeze licitația” și le-a recomandat părinților care au posibilitatea să-și testeze copiii acasă, pe banii lor.

 

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

05:12
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară