Stanga
Dreapta

BREAKING NEWS: Noi măsuri restrictive, după intrarea în scenariul roșu în Capitală

Gabriela M Bogdan, 13 ianuarie 2022, Ora 11:25

  • print
  • |
noi-masuri-restrictive-dupa-intrarea-in-scenariul-ro-u-in-capitala-49973-1.jpg BREAKING NEWS

 

Noi măsuri restrictive au fost stabilite, miercuri, în Capitală, în urma ședinței Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență (CMBSU). Capitala este în scenariul roșu, cu o incidență a cazurilor COVID-19 de 3,32 la mie. Astfel, a fost instituită, miercuri, obligativitatea purtării măștii de protecție doar de tip medical cu 3 pliuri sau FFP2 (N95), astfel încât să acopere nasul și gura, în toate spațiile publice închise și deschise din Capitală.

Sunt considerate neconforme măștile care sunt confecționate din material textil și/sau plastic.

Sunt exceptați de la această măsură copiii cu vârsta mai mică de 5 ani, persoanele care sunt singure în birou, prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane, reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane, vorbitorii aflați în spații închise sau deschise cu condiția respectării distanței de minimum 3 metri între aceștia și oricare din celelalte persoane din public. Sunt exceptate și persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activități sportive, persoanele cu dizabilități cognitive. De asemenea, persoanele care suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare, după evaluarea riscului efectuată de medicul de medicina muncii al unității, pot fi exceptate.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase este permisă, în Capitală, până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5:00-22:00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care au trevut prin boală în ultimele 6 luni.

Totodată, activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora este permisă până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5:00-22:00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-azi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Bucureștiul a intrat în scenariul roșu, miercuri, cu o rată de infectare de 3,32. Rata de infectare a depășit 2 la mie duminică - 2,17. Luni incidența era de 2,57, iar marți 2,97 la mie. Miercuri a ajuns la 3,32, potrivit DSP București.

 

 

EDITORIAL

Acum, că a fost tras pe linie moartă,  penibilul  Cîţu avertizează că România va intra într-o criză economică severă

Acum, că a fost tras pe linie moartă, penibilul Cîţu avertizează că România va intra într-o criză economică severă

     Florin Cîţu spune că economia României va avea o creştere economică aproape de zero anul acesta şi avertizează că o prăbuşire economică este inevitabilă. ”Economia României va avea o creştere economică aproape de zero anul acesta. Bugetul este construit pe o creştere economică de 4.6%. Cu o prob ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

08:44
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară