Stanga
Dreapta

BREAKING NEWS: Spitalele “uită” să administreze tratamentele și să acorde primul ajutor. Cum sunt tratați pacienții non-COVID

Claudia Ioana, 13 octombrie 2021, Ora 11:08

  • print
  • |
spitalele-uita-sa-administreze-tratamentele-i-sa-acorde-primul-ajutor-cum-sunt-tratati-pacientii-non-covid-1.jpg BREAKING NEWS

 

Suprasolicitarea spitalelor face ravagii nu numai printre bolnavii cu COVID-19. Un buzoian de 51 de ani a murit la câteva ore după ce s-a întors acasă de la Spitalul Judeţean, unde aşteptase să obţină asistenţă medicală, după ce acuzase dureri în piept şi amorţirea mâinilor. A plecat înainte să fie preluat de o asistentă, spun reprezentanţii spitalului.

 

Ionel Ştefan locuia de anul trecut la Verneşti, alături de familia unei nepoate. Lucrase ca recepţioner la un hotel din Germania, însă şi-a pierdut locul de muncă din cauza pandemiei şi a revenit în ţară.Zilele trecute, s-a simţit rău iar o criză de dureri în piept şi amorţirea mâinilor l-au pus în alertă. La sfatul unei rude, a mers sâmbătă la spital, cu autoturismul propriu, pentru a vedea ce are.

 

Ajuns la UPU, bărbatul a fost testat mai întâi pentru COVID, iar rezultatul a fost negativ. Ionel a ţinut să împărtăşească vestea cu o verişoară, prin mesaje pe o reţea de socializare. I-a spus acesteia că aşteaptă pe holurile Unităţii de Primiri Urgenţe să fie preluat pentru restul investigaţiilor de o asistentă.

 

 După mai bine de o oră de aşteptare, bolnavul i-a scris din nou rudei sale că se simte rău şi că nu îl bagă nimeni în seamă. La un moment dat, acesta şi-a pierdut răbdarea şi a decis să plece acasă, liniştit probabil şi de rezultatul negativ al testului rapid efectuat în triajul Spitalului Judeţean Buzău.

 

 La orele amiezii, bărbatul a fost găsit decedat în curte de rudele sale. Din înregistrarea de pe camerele de supraveghere ale gospodăriei, familia a aflat că acesta încercase să întindă câteva rufe la uscat.

 

 ”Acum trei zile mi-a spus că, cu o seară înainte, i-a fost rău. A ieşit afară că nu a putut să doarmă, la aer. Sâmbătă am fost la muncă în prima parte a zilei. Eram la masă, în jurul orei 16.00, când Ionel a intrat pe uşă, a pus cumpărăturile pe blat, la bucătărie, apoi s-a dus în cameră. Până să urc sus l-am văzut că trece cu rufele, să le întindă. Când m-am trezit, pe la 18.00 şi ceva, l-am văzut lat, pe gazon. Doar un cearşaf apucase să pună pe sârmă”, ne-a declarat Cristina Coman, nepoata victimei.

 

Familia este revoltată şi spune că, dacă era văzut la timp de un medic, bărbatul poate mai trăia şi astăzi. ”Îmi reproşez că nu l-am găsit mai devreme. Om tânăr, un munte de om. Sunt convinsă că putea fi salvat. De putea întâmpla acolo, cadrele ştiau ce aveau de făcut. Poate nici eu dacă îl găseam nu aveam ce să-i fac. Soţul meu a încercat să-l resusciteze, dar degeaba”, spune Cristina Coman.

 

Rudele aşteaptă rezultatele necropsiei, pentru a vedea dacă moartea bărbatului de 51 de ani putea fi evitată. ”Era întins cu faţa în jos şi vânăt pe acea parte. Probabil că a făcut un infarct. Nu ştim acum de ce a murit, însă e clar că durerea în piept şi mâinile amorţite anunţau ceva, un preinfarct, şi de aceea trebuia tratat cu prioritate în Urgenţe. Sunt convinsă că dacă îl vedeau medicii mai repede, ar fi avut şanse să scape”, spune Alina Băcanu, verişoara victimei.

 

 Reacţia Spitalului Judeţean Buzău

 

Reprezentanţii Spitalului Judeţean spun că pacientul a comunicat, sâmbătă, că prezintă dureri musculare şi că, în urmă cu câteva zile, a avut temperatură ridicată. De asemenea, după vizionarea unor imagini de pe camerele de supraveghere reiese că Ionel Ştefan ar fi aşteptat mai puţin de două ore, timp rezonabil, spun cadrele din UPU, într-o perioadă aglomerată din cauza infectărilor cu SARS-CoV-2.

 

 ”Pacientului i se efectuează triajul epidemiologic şi ulterior un test rapid care se doveste a fi negativ. La scurt timp, aistenta de tură revine la pacient şi îi comunică ca va fi consultat de catre medic si i se va efectua mai multe investigatii. Din înregistrările video, se pare că pacientul a staţionat aproximativ o oră şi 45 de minute în zona de triaj şi ulterior a părăsit zona urcându-se în maşina personală”, a declarat Adriana Bunilă, purtător de cuvânt SJU Buzău.

 

La nivelul spitalului va fi declanşată o anchetă internă. De asemenea, rudele au anunţat că vor face plângeri către forurile medicale şi în justiţie, întrucât sunt convinse că Ionel Ştefan a murit cu zile, din cauza ignoranţei cadrelor medicale.


 

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

01:17
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară