Startup-ul românesc IT FintechOS, specializat în automatizarea operațiunilor de trezorerie pentru companii, atrage 28 milioane de dolari printr-o finanțare combinată, în equity și debt.

Componenta de equity vine din partea actualilor acționari, printre care Bek Ventures, IFC, Cipio Partners și Molten Ventures, la care se adaugă o facilitate de credit senior acordată de Santander CIB.

Fondurile vor fi folosite pentru consolidarea bazei de extindere a companiei în Statele Unite, pentru dezvoltarea portofoliului de clienți din Europa și pentru scalarea modelului de livrare din spatele platformei sale AI-native.

Runda vine după un prim semestru solid pentru FintechOS, în care compania a confirmat atingerea pragului de profitabilitate operațională, cu o creștere de 40% a veniturilor recurente în prima jumătate a anului 2026, susținută în principal de creșterea de 130% pe piața din Statele Unite.

EBITDA a crescut cu peste 102% față de anul anterior, iar câștigurile din marja brută permit companiei să își finanțeze următoarea etapă de creștere fără a încetini ritmul.

Pentru 2026, compania estimează un număr record de clienți noi, cu peste 20 de instituții financiare din întreaga lume care adoptă platforma sa AI-native, FintechOS 8.

„Trecerea pe profit nu a fost întâmplătoare, ci rezultatul unui efort deliberat, de mai mulți ani, de a ne ține sub control baza de costuri, marjele și modelul de livrare, înainte de a accelera din nou creșterea”, a spus Cyril Desouza, CFO al FintechOS. „Acum, această disciplină dă roade de două ori: compania a trecut pe profit și a făcut deja saltul înapoi în creștere accelerată, exact combinația care ne permite să luăm o rundă ca aceasta.”

„Creșterea și profitabilitatea merg împreună, nu una în detrimentul celeilalte”, a spus Teodor Blidăruș, fondator și CEO al FintechOS. „Susținerea Santander CIB, alături de ceilalți investitori care au încredere în noi, este un vot puternic de încredere în direcția în care mergem și ne oferă capitalul necesar pentru a valorifica potențialul extraordinar pe care îl vedem în față, în special în Statele Unite, fără a compromite disciplina care ne-a adus pe profit.”

Accelerare în Statele Unite, consolidare în Europa

Statele Unite au rămas cea mai dinamică piață a companiei în ultimul an, iar FintechOS își propune acum să crească și mai mult acest ritm. Compania își extinde echipa de Board of Directors pentru piața americană, inclusiv printr-un nou Chairman, care va contribui la conturarea strategiei pentru următoarea etapă de expansiune și de parteneriate strategice în regiune, pornind de la creșterea de 130% deja înregistrată. Pentru următoarele douăsprezece luni, compania țintește o creștere de peste 200% pe piața din SUA.

Parteneriatul strategic al FintechOS cu Finxact (parte a Fiserv, unul dintre cei mai mari furnizori de sisteme core banking și de plăți din Statele Unite) se adaugă parteneriatelor existente, precum cel cu Finastra Phoenix, un alt furnizor important de soluții core banking, și deschide accesul către un nou segment de bănci și „credit unions”, care se vor alătura unui portofoliu ce include deja ESL Federal Credit Union, Vibrant Credit Union, Hanscom Federal Credit Union, Farmers Bank of Willards, MHG Insurance și alte instituții.

În paralel cu accelerarea din Statele Unite, FintechOS își consolidează prezența în zona de banking și asigurări din Europa, cu noi clienți în Marea Britanie și cu parteneriate solide, continuate cu organizații precum BRD Groupe Société Générale, Admiral, CEC Bank, Howden, Bankinter, Groupama și multe altele.

Inteligența artificială nativă, motorul unui nou model de livrare

Abordarea AI-native a platformei, în care utilizatorii non-tehnici pot configura produse și oferte direct în Dex, copilotul AI, alături de întreaga gamă de capabilități Unified Product Operations, schimbă modul în care instituțiile financiare implementează inovația și face posibil un nou model de livrare pentru FintechOS.

În paralel cu extinderea echipei de conducere din Statele Unite, FintechOS introduce această nouă practică de tip forward-deployed, construită în jurul unor echipe agile, orientate către client, fiecare formată dintr-un consultant tehnic forward-deployed și un inginer forward-deployed. Spre deosebire de abordarea tradițională de implementare, mai distanțată de client, aceste echipe lucrează îndeaproape cu echipele de produs ale clienților, pentru a configura și lansa mai rapid produse pe platforma FintechOS. Modelul este gândit să aducă o eficiență operațională mai mare pentru clienți, să reducă timpul necesar lansării pe piață a noilor produse și să scadă costul total al tehnogiei, transformând viteza platformei AI-native în viteză de implementare și în valoare concretă.

Angajamentul față de piața din România

România rămâne o piață importantă pentru FintechOS, atât prin baza de clienți, cât și prin echipa de specialiști din București, care contribuie la dezvoltarea platformei utilizate de instituții financiare din întreaga lume. Printre clienții din România se numără BRD Groupe Société Générale, CEC Bank și Groupama. Noua finanțare susține și această componentă a activității companiei, prin investiții continue în platformă și în echipă.

FintechOS este o platformă de AI agentic pentru Unified Product Operations, dedicată băncilor, asigurătorilor și altor companii din industria serviciilor financiare din Europa și Statele Unite

Compania a fost fondată în România de Teodor Blidăruș și Sergiu Neguț și are birouri în București, Marea Britanie și Statele Unite.