Compania israeliană Nofar Energy a anunțat miercuri că a lansat în operare comercială două parcuri fotovoltaice de amploare, Iepurești și Ghimpați, și pregătește și stocare în baterii pentru acestea.

Parcurile Iepurești și Ghimpați adaugă peste 315 MWp de capacitate fotovoltaică sistemului energetic național. Acestea sunt două dintre cele mai mari proiecte de energie solară dezvoltate până în prezent în România.

Parcul fotovoltaic Iepurești are o capacitate instalată de 169,4 MWp și este, în prezent, cel mai mare parc fotovoltaic operațional din România.

Parcul solar Ghimpați are o capacitate de 146 MWp.

Împreună, vor produce anual aproximativ 430 GWh de energie electrică verde, suficientă pentru a susține activitatea a numeroase companii și echivalentă cu necesarul anual de energie electrică pentru consumul a peste 250.000 de gospodării.

Intrarea în operare comercială a celor două parcuri are loc după finalizarea cu succes a testelor de certificare pentru conectarea la rețea și obținerea tuturor aprobărilor necesare.

„Inaugurarea proiectelor de la Iepurești și Ghimpați reprezintă un moment de referință nu doar pentru Nofar Energy, ci și pentru peisajul energetic al României. Vorbim despre peste 315 MW de capacitate curată aduși în sistem dintr-o singură etapă, o dovadă clară a vitezei noastre de execuție și a angajamentului pe termen lung pe care ni l-am asumat aici. România este un pilon central în strategia noastră europeană, oferind fundamente solide pentru tranziția verde și independența energetică a regiunii. Vom continua să investim masiv atât în generare regenerabilă, cât și în soluții de stocare, accelerând transformarea țării într-un adevărat hub regional de energie curată”, a declarat Ofer Yannay, Fondator și Președinte al Consiliului de Administrație al Nofar Energy.

„Când am pornit proiectele de la Iepurești și Ghimpați, ne-am uitat la piață și ne-am propus să demonstrăm că se poate construi la scară mare în România. Astăzi avem 315 MW conectați, parte dintr-un portofoliu de aproape 850 MW în dezvoltare, și suntem în etape avansate de integrare a stocării. Cred că, dacă țara reușește să pună în funcțiune câțiva gigawați în următorii ani, peisajul energetic românesc va arăta complet diferit până în 2030. Iar noi vom fi parte din această transformare”, a declarat Favi Stelian, Managing Partner Nofar Energy Romania.

Cele două parcuri fotovoltaice au fost construite în paralel, pe parcursul a aproximativ doi ani.

Dezvoltarea lor a beneficiat de un pachet de finanțare în valoare de 110 milioane de euro, semnat în august 2024 cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Raiffeisen Bank International și susținut parțial de o garanție acordată prin programul InvestEU al Uniunii Europene.

Proiectele au fost dezvoltate pe terenuri securizate prin acorduri directe cu proprietarii locali și sunt amplasate integral în afara ariilor naturale protejate. Construcția și operarea lor au fost proiectate astfel încât să limiteze impactul asupra mediului și asupra comunităților locale, în conformitate inclusiv cu standardele asociate finanțării BERD.

O componentă esențială a dezvoltării proiectelor de la Iepurești și Ghimpați este reprezentată de integrarea viitoare cu sistemele de stocare a energiei în baterii – BESS, amplasate în aceeași zonă și aflate în prezent în dezvoltare.

„Intrarea în operare comercială a parcurilor de la Iepurești și Ghimpați reprezintă o etapă importantă nu doar pentru Nofar Energy, ci și pentru tranziția energetică a României. Am lucrat îndeaproape cu BERD și Raiffeisen Bank International pentru a asigura finanțarea acestor două proiecte, iar astăzi vedem rezultatul: 315 MW conectați la rețea. Următorul pas pentru noi este integrarea stocării la scară mare, pentru că suntem convinși că energia din surse regenerabile, furnizată la scară largă și combinată cu soluții de stocare, reprezintă cea mai rapidă cale către un sistem energetic sigur, accesibil și curat”, a subliniat Andreea Gilicel, Director Comercial Nofar Energy.

Compania pregătește integrarea stocării. Capacitatea de stocare planificată este de 280 MW / 860 MWh.

Nofar Energy România este un producător independent de energie regenerabilă, cu sediul central în Israel, listată la Bursa din Tel Aviv din 2020.

Compania este prezentă în România din 2021. Portofoliul Nofar de pe piața locală cuprinde aproximativ 800 MW de capacitate fotovoltaică și sisteme de stocare de aproximativ 1,9 GWh, incluzând proiecte operaționale, în construcție și în dezvoltare.

Compania a anunțat recent achiziționarea unei participații majoritare în nextE, o platformă românească de tranzacționare a energiei și de gestionare a activelor, care oferă servicii de comercializare, optimizare și gestionare a portofoliilor producătorilor de energie din surse regenerabile și consumatorilor industriali.

Nofar dezvoltă, construiește, deține și operează proiecte fotovoltaice și de stocare a energiei în 10 țări, cu un portofoliu global de peste 1.270 MW de proiecte fotovoltaice conectate la rețea, peste 1.150 MW în construcție sau pre-construcție și peste 2.100 MWh capacitate de stocare.