Analiză publicată de jurnalista Anne Applebaum în THE ATLANTIC (SUA), via Rador: Kimberly Guilfoyle, pe atunci ambasadoarea americană în Grecia, a făcut la un dineu desfășurat în martie la Atena o declarație care îmbina elegant aroganța cu amenințarea. Conform The Wall Street Journal (WSJ) și Financial Times, Guilfoyle a vorbit despre problemele pe care le avea guvernul de coaliție din România și, de față cu politicienii greci din încăpere, și-a arogat meritul pentru iminentul ei colaps: „Putem să-i facem acest lucru oricărei țări dorim”, a afirmat ea. „O putem face aici.”

Guilfoyle a căzut ulterior în dizgrație, dar din alte motive: WSJ a mai obținut și capturi de ecran cu mesaje ale ei către un donator al republicanilor, cerându-i să depoziteze 100.000 de dolari în contul ei American Express. Și ea și avocatul ei au dezmințit totul, inclusiv conversația de la dineu, însă capturile au fost mult prea mult chiar și pentru administrația Trump. Ea a demisionat.

Dacă americanii erau mai îngrijorați de aparenta ei lăcomie, pe europeni i-a consternat lăudăroșenia ei politică. Guilfoyle chiar părea să creadă sincer că deținea abilitatea de a influența politica de coaliție a unor guverne europene alese democratic, toate fiind aliați ai SUA și membri NATO. Mai la obiect, nici nu e singurul funcționar al administrației Trump care a încercat să facă exact acest lucru.

Americanii promovau cândva democrația în Europa în calitate de sistem politic și, conform acelei accepțiuni generale, considerau legitimi orice politicieni de centru-dreapta ori centru-stânga aleși. Administrația actuală și elitele de afaceri adiacente ei au acum o altă politică. În unele cazuri promovează interesele acelor partide pe care le consideră a fi în armonie ideologică cu mișcarea MAGA, inclusiv unele vădit filoruse. Iar unele personaje politice europene par să fi obținut (sau sunt încă în stadiul în care încearcă s-o obțină) binecuvântarea Washingtonului fiindcă sunt capabile să promoveze interese comerciale agreate de apropiați ai administrației. Există cel puțin trei cazuri în care presa afirmă că americanii au încercat să convingă conducători europeni aleși să-și abandoneze partenerii de coaliție în favoarea altora, mai pe placul Casei Albe.

Cel mai clar caz e Polonia. Sunt măritată cu ministrul polonez de externe Radek Sikorski, al cărui partid e cel mai mare din actuala coaliție de guvernare. Însă nu voi dezvălui aici vreo informație specială; presa poloneză, inclusiv cea de extrema dreaptă, a relatat pe larg că președintele Trump i-a sugerat insistent liderului unuia dintre celelalte două partide ale coaliției că ar trebui să schimbe tabăra.

Politicianul în cauză e ministrul apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, și liderul unui mic partid agrar, Partidul Popular Polonez. În primăvara aceasta se afla la Washington pentru a participa la ceremonia de înmânare a Medaliei de Onoare unui soldat american care îi salvase viața unui soldat polonez în Afganistan. Imediat după eveniment, organizat de activiști polonezi având legături cu MAGA, Kosiniak-Kamysz a fost tras deoparte de președinte, care se spune că i-ar fi spus că ar fi privit mult mai bine la Washington dacă ar părăsi coaliția de guvernare și s-ar alia în schimb cu partide naționaliste și de extrema dreaptă. Nu că i-ar fi ascultat sfatul lui Trump. (The Atlantic a solicitat o reacție de la Casa Albă referitor la acest incident, dar nu a primit încă răspuns.)

Nu era prima dată când administrația Trump își clarifica simpatiile politice în cazul Poloniei. În cursul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din Polonia de anul trecut candidatul de extrema dreaptă Karol Nawrocki a vizitat Washingtonul, unde Trump și-a declarat public susținerea pentru candidatura lui. După victoria lui Nawrocki, Trump și-a arogat în mod repetat meritul pentru ea, tot așa cum el și anturajul lui și-au mai arogat meritul și pentru victorii electorale în America Latină. Însă acest ultim caz pare diferit. Un președinte american să-i ceară unui politician dintr-o țară aliată să schimbe tabăra politică? Nimic de felul acesta nu s-a mai întâmplat în Polonia din zilele în care conducătorii sovietici decideau care comunist polonez trebuia să conducă țara.

Guilfoyle nu deține influența lui Trump, dar în calitate de ambasadoare a lui părea să fie atipic de familiarizată cu detaliile politicii românești, deși postul ei era la Atena. La finalul lui martie a vorbit la o masă rotundă, la o conferință de afaceri de la București, despre „coridorul vertical de gaze”, un sistem de conducte legând Grecia, România, Ucraina și alte țări din Europa de Sud-Est. Deși nu avea experiență în privința infrastructurii de gaze, s-a ocupat cu entuziasm de chestiune în cursul detașării ei în Grecia. De fapt Christos Marafatsos, agent de lobby la Aktor Group, o firmă grecească cu interese legate de coridor, a însoțit-o atât de des pe Guilfoyle în deplasările ei încât, scria WSJ, „unii responsabili străini au crezut că e șeful ei de cabinet”. Directorul executiv al Aktor s-a aflat și el la conferința de la București, luând cuvântul imediat după Guilfoyle.

Eveniment la care Guilfoyle a pledat nu doar pentru construcția infrastructurii, ci și pentru achiziția de gaz lichefiat din SUA; Aktor are interese în ambele cazuri. Ilie Bolojan, premierul român de la acea dată, era un susținător al proiectului coridorului, fapt confirmat recent chiar de el. Dar nu era interesat și de blocarea României într-un contract de achiziție de gaz, deopotrivă pentru că prețul oferit nu era competitiv și întrucât România se pregătește să-și exporte la rându-i propriul gaz.

Alții erau însă interesați. Cu ocazia aceleiași călătorii Guilfoyle a fost văzută și filmată luând cina la un restaurant scump din București în compania unuia dintre partenerii de coaliție ai lui Bolojan, Sorin Grindeanu, liderul Partidului Social Democrat (PSD), pe lângă alți politicieni români. Unul dintre cei prezenți, un fost ministru al energiei, era interesat de achiziția de gaze lichefiate americane, iar presa a relatat că i-a scris și premierului și președintelui, pledând în favoarea ei.

În decursul următoarelor două luni PSD-ul lui Grindeanu a abandonat coaliția de guvernare și apoi și-a unit forțele cu partidul român de extrema dreaptă AUR în favoarea unei moțiuni de cenzură contra guvernului liberal-centrist al lui Bolojan, forțându-i astfel demisia. Grindeanu a negat categoric că Guilfoyle sau oricare alt american i-ar fi influențat decizia. Liderul extremei drepte românești, George Simion, un politician rusofil care a încercat să-și creeze relații cu influenceri MAGA apropiați de Trump, se recomandă drept un „prieten bun” al lui Guilfoyle, dar și el neagă că ea i-ar fi influențat decizia. Și totuși, nu e greu de văzut de ce unii români consideră că ea l-a influențat.

Un aspect relevant al căderii guvernului român constă în orchestrarea acesteia de către două partide, unul teoretic de centru-stânga, celălalt de extrema dreaptă. Colaborarea lor a rupt așa-zisul cordon sanitar, adică vechea hotărâre de a fi excluși din sfera acceptabilității politice partidele și liderii care simpatizează fascismul. Același cordon sanitar există și în Germania, acolo unde guvernul e condus de Uniunea Creștin-Democrată (CDU) conservatoare cu social-democrații de centru-stânga în calitate de partener mai mic de coaliție. Unii politicieni germani sunt de părere că administrația Trump și-ar dori ca CDU să rupă cordonul sanitar și să formeze mai degrabă o coaliție cu Alternativă pentru Germania (AfD) de extrema dreaptă. AfD e fățiș filorus, iar unii dintre politicienii lui au avut mai demult legături cu neo-naziștii. Pentru mulți membri CDU, înființată în perioada postbelică în calitatea de partid conservator și totodată de bastion anti-extremist, colaborarea cu AfD ar fi o rupere aproape inimaginabilă de valorile proprii.

În loc să-i abordeze direct pe liderii CDU, Trump s-a folosit de contul lui de Truth Social pentru a promova AfD, aclamând public recenta lor victorie la alegerile regionale: „SUNT ÎN ASCENSIUNE”, scria el, „și nu vor mai răbda de acum încolo!” Elon Musk, marele aliat al administrației și cel mai important donator al Partidului Republican, a participat prin videoconferință la un eveniment AfD înaintea celor mai recente alegeri pentru Bundestag. Și fiindcă algoritmul X le conferă o relevanță imensă postărilor din contul lui Musk, acea participare a echivalat cu o promovare masivă și gratuită a AfD.

Câțiva politicieni germani au menționat un alt incident, despre care am mai scris. Un grup de parlamentari germani din diverse partide au mers anul acesta la Washington, aranjându-și întrevederi la Pentagon și Departamentul de Stat. Un fruntaș al CDU a relatat că numai reprezentanților CDU și AfD li s-a permis accesul în clădiri; membrii SPD, deși parte a guvernului, n-au putut intra. Nici cei ai altor partide. Situație în care și membrii CDU au refuzat să mai intre. Conducerea partidului a înțeles gestul ca pe un mesaj adresat ei: unicul partener pe care-l recunoaștem e AfD.

Gestul acesta demonstrează că administrația Trump are probabil un dispreț autentic pentru democrația germană. Dar devoalează și o contradicție profundă a politicii externe americane. Pe de o parte decidenți americani îi încurajează pe europeni să-și construiască armate proprii. Vorbind în vară la sediul NATO, Elbridge Colby, un subsecretar de stat [dar, informal, principalul strateg al administrației în materie de politică externă și apărare – n.trad.], a declarat că pe viitor aliații Americii ar trebui să-și „asume principala răspundere pentru apărarea convențională a Europei”. Germania, Polonia și România sunt toate țări care au luat în serios această solicitare.

Dar pe de altă parte, aceeași administrație promovează direct partide și lideri care se opun cheltuielilor militare, care preferă Rusia sau care nu promit că vor apăra Europa sau că-i vor respecta granițele [în sensul revendicărilor teritoriale – n.trad.]. Alice Weidel, co-președinta AfD, e împotriva ajutorului militar pentru Ucraina și argumentează și împotriva cooperării militare cu alte state europene. Co-președintele Tino Chrupalla a propus expulzarea trupelor americane din Germania. George Simion, liderul extremei drepte românești, a pledat în trecut pentru restabilirea granițelor ante-1940 ale României, inclusiv cu teritorii aflate acum în Ucraina. Extrema dreaptă poloneză a început în ultima vreme să repete idei anti-europene și anti-ucrainene de acel gen care e acum apreciat la Washington și Moscova, subminând susținerea unei politici militare comune europene.

În fapt, administrația promovează reînarmarea europeană și cooperarea militară europeană în vreme ce concomitent promovează politicieni care se opun reînarmării europene sau cooperării militare europene. În întreaga Europă democratică și publicul și politicienii sunt nedumeriți. Odinioară europenii credeau în general că America promovează democrația – sistemul politic, nu partide anume – și se opune cu îndârjire Rusiei și altor regimuri autoritare. Acum, se pare, responsabili ai administrației Trump au întors pagina. Unii dintre ei, precum Guilfoyle, par mai interesați de înțelegeri comerciale decât de securitate. Alții par a urmări obiective periculoase. Își doresc SUA ca europenii să-și construiască armate puternice – pentru ca apoi să distrugă instituțiile europene și să le predea respectivele armate naționaliștilor? Acea politică a fost deja încercată în secolul 20. A eșuat destul de spectaculos.

Traducere Rador: Andrei Suba