Semnalarea unei posibile prezenţe a unei pume în sudul Germaniei a declanşat miercuri o vastă operaţiune de căutare în apropierea aeroportului din Munchen, transmite agenţia dpa. Poliţia a mobilizat pentru această operaţiune un elicopter, drone şi numeroşi agenţi, dar animalul nu a fost găsit, aşadar acţiunea continuă, potrivit unei purtătoare de cuvânt a poliţiei, transmite Agerpres.

Marţi seara târziu, un vânător echipat cu un dispozitiv de vedere pe timp de noapte a observat în rezervaţia naturală Notzingermoos, în apropierea localităţii Oberding şi la numai câţiva kilometri de aeroportul din Munchen, un animal pe care l-a descris ca fiind o felină mare. El a făcut şi o înregistrare video, examinată ulterior de un expert, care crede că ar putea fi vorba despre o pumă.

Autorităţile afirmă că nu-şi dau seama de unde ar fi putut veni un astfel de animal, mai ales că nici nu există în prezent informaţii despre prezenţa vreunui circ cu feline mari în zonă.

Totuşi, populaţia a fost îndemnată să manifeste prudenţă şi să contacteze de îndată poliţia dacă observă animalul sau dacă află ceva despre locul unde ar putea fi acesta. De asemenea, locuitorilor din zonă li s-a recomandat să nu-şi lase câinii liberi şi nici copiii mici să se joace nesupravegheaţi.

Mai multe semnalări anterioare în Germania despre astfel de apariţii ale unor feline mari în libertate s-au dovedit în cele din urmă a fi alarme false.

Astfel, în 2023, poliţia şi vânătorii au căutat timp de aproximativ 30 de ore în apropiere de Berlin un animal bănuit a fi o leoaică, dar se pare că a fost vorba despre un mistreţ.

Doi ani mai târziu, semnalarea unei posibile pume în zona lacului Geiseltal, în landul estic Saxonia-Anhalt, a declanşat o altă operaţiune amplă de căutare, însă un expert a estimat ulterior că, probabil, a fost doar o pisică domestică.

Alte presupuse apariţii ale unor animale de pradă semnalate în Germania s-au dovedit în final a fi simple jucării de pluş.