România va avea în 2027 o revenire economică modestă, dar nu se va întoarce la modelul de creștere de dinaintea pandemiei, estimează Asociația CFA România. Organizația anticipează un avans al PIB de doar 0-0,5%, o inflație medie de 4-5% și un deficit bugetar în jurul a 6% din PIB. Investițiile finanțate din fonduri europene rămân principalul factor care ar putea susține economia, însă consolidarea fiscală, necesarul ridicat de împrumuturi și riscurile externe limitează perspectivele de creștere.

Estimările fac parte din cea de-a treia ediție a FY 2027 Macroeconomic Outlook, lansată luni de Asociația CFA România. Raportul arată că România ar putea avea o ușoară revenire în 2027, susținută de îmbunătățirea venitului real și de investiții, dar cu un nivel de creștere potențială mai mic decât în perioada de dinaintea pandemiei.

Previziunile au fost prezentate luni de Adrian Codirlașu, CFA, președintele Asociației CFA România, și Alexandra Smedoiu, CFA, vicepreședinte al organizației, la lansarea celei de-a treia ediții a FY 2027 Macroeconomic Outlook.

În scenariul CFA România, 2027 va fi un an în care România va trebui să gestioneze simultan consolidarea fiscală, necesarul ridicat de finanțare, costurile mari ale datoriei, presiunile asupra leului și riscul de menținere a perspectivei negative de rating.

PIB aproape de stagnare în 2027

CFA România estimează că economia va crește cu 0-0,5% în 2027, în timp ce consensul analiștilor indicat în raport este de 1,8-2,5%.

Estimarea CFA este construită pornind de la un context economic slab în 2026. PIB-ul real a scăzut cu 0,8% în primul semestru din 2026, iar prognozele pentru întregul an au rămas slabe.

„Estimăm creștere modestă și în 2027, de 0-0,5%”, a spus Adrian Codirlașu, președintele Asociației CFA România.

El consideră că România a intrat într-o schimbare a modelului de creștere economică, în care consumul nu mai poate avea rolul de motor principal.

„Cred că modelul de creștere economică s-a schimbat. Ne-a arătat acest lucru anul 2024, cu 9,3% deficit am reușit doar 1% creștere economică. Acest lucru a continuat și în 2025 și 2026”, a spus Codirlașu.

Potrivit acestuia, scăderea puterii de cumpărare va limita consumul, iar efectul investițiilor asupra economiei va fi mai redus.

„Consumul, cu scăderea puterii de cumpărare, nu are cum să crească. Investițiile – vom avea efect mai mic”, a afirmat el.

Codirlașu a amintit că, pentru 2026, CFA România fusese printre cele mai pesimiste instituții în privința creșterii economice.

„Anul trecut am spus pentru 2026, eram cei mai pesimiști, cu creștere de 0-0,5%, dar realist va fi de -0,7%”, a spus el.

Nu mai este loc pentru creșteri rapide ale puterii de cumpărare

Raportul CFA România vede o posibilă susținere a consumului în 2027 din partea scăderii inflației și a îmbunătățirii venitului real, însă nu consideră că România se poate întoarce la ritmurile de creștere din anii anteriori.

Codirlașu avertizează că puterea de cumpărare nu va mai crește în ritmul cu care s-au obișnuit angajații și consumatorii români.

„Ne-am dus prea sus prea repede cu puterea de cumpărare. Să nu ne așteptăm în următorii mai mulți ani să crească puterea de cumpărare cum a crescut până acum. Dimpotrivă, puterea de cumpărare va scădea sau va stagna”, a afirmat el.

Alexandra Smedoiu, vicepreședintele CFA România, estimează, la rândul său, o temperare puternică a creșterilor salariale.

„Vedem de anul acesta că salariile nu au ținut pasul nici cu inflația. Creșterile salariale probabil vor fi modeste și vor acoperi doar inflația”, a spus Smedoiu.

„După creșteri salariale de 10-15%, probabil va trebui să ne adaptăm la noua realitate, așteptările să fie mai ancorate. Nu mai suntem în filmul de creșteri salariale foarte mari”, a adăugat ea.

Inflația ar urma să coboare spre 4-5%

CFA România estimează continuarea procesului de dezinflație în 2027, până la o medie de 4-5%.

În august 2026, inflația HICP era de 6,3%, iar prognoza BNR pentru finalul lui 2026 era de 6,1%, potrivit raportului.

Consensul analiștilor pentru 2027 este mai optimist, la 3,4-3,9%, în timp ce estimarea CFA România este de 4-5% în medie.

„Inflația – trendul este de descreștere, suntem la un consens, estimăm 4-5% în medie”, a spus Codirlașu.

Raportul avertizează însă că dezinflația nu va fi neapărat rapidă. Prețurile serviciilor, prețurile administrate și transmiterea cursului de schimb în prețuri ar putea menține presiunile inflaționiste.

Printre riscurile urmărite de CFA România se află și o eventuală creștere a prețurilor la energie și alimente.

Dobânda BNR: reduceri graduale, dacă dezinflația continuă

CFA România se așteaptă la reduceri ale dobânzii de politică monetară, dar numai dacă procesul de dezinflație continuă și execuția fiscală rămâne credibilă.

Estimarea organizației pentru dobânda de politică monetară la finalul lui 2027 este de 5-5,5%.

„Ne așteptăm ca BNR să opereze anumite reduceri de rate de dobândă, dar trendul extern este de creștere a ratelor”, a spus Codirlașu.

Raportul descrie politica monetară drept una restrictivă la momentul elaborării prognozei și estimează o relaxare graduală în 2027.

Codirlașu consideră că eventualele reduceri de dobândă trebuie privite și prin prisma mediului internațional.

„În recesiune, inflația se reduce. Atunci, în recesiune, se scade și dobânda cheie pentru a impulsiona economia”, a explicat el.

În același timp, mediul extern nu este considerat favorabil.

„Vedem Germania, 3%, când ea se împrumuta la rate negative. Japonia la 4%, cu datorie de 200%, nu este o situație prea plăcută. Mediul extern nu va fi unul pozitiv”, a spus Codirlașu.

Deficitul bugetar: aproximativ 6% din PIB

Pe partea fiscală, CFA România estimează că România va rămâne într-un regim de consolidare fiscală în 2027.

Estimarea de bază este pentru un deficit bugetar de circa 6% din PIB, cu o marjă de +/- 0,5 puncte procentuale.

În scenariul Comisiei Europene prezentat în raport, deficitul este estimat la 6,2% din PIB în 2026, iar prognoza pentru 2027 este de 5,8%.

Alexandra Smedoiu consideră că atingerea unui deficit de 6% este realizabilă, dar avertizează că presiunile asupra bugetului vor continua.

„Suntem în linie cu așteptările, este realizabil să terminăm anul viitor cu deficit de 6%”, a spus ea. „Vor fi în continuare presiuni pe buget, vor fi cheltuieli care trebuie susținute”, a adăugat Smedoiu.

Potrivit acesteia, ajustarea fiscală nu poate fi realizată doar prin taxe.

„Creșterile de taxe viitoare vor fi greu de absorbit în contextul consumului mai redus, deci va trebui să se meargă și pe reducere de cheltuieli”, a spus vicepreședintele CFA România.

Contul curent rămâne dezechilibrat

Raportul CFA România estimează un deficit de cont curent de aproximativ 6,5% din PIB în 2027.

Pentru 2026, estimarea Comisiei Europene inclusă în raport este de 6,9% din PIB, iar pentru 2027 de 6,4%.

Alexandra Smedoiu indică, la rândul său, un deficit de cont curent în jurul nivelului de 6%.

„Deficitul de cont curent probabil va rămâne în zona de 6%”, a spus ea.

Potrivit raportului, consumul mai slab ar trebui să reducă presiunea asupra importurilor, dar problemele structurale de competitivitate vor continua să mențină deficitul extern ridicat.

Riscul de downgrade rămâne, mulți ani de-acum încolo

Pentru România, una dintre cele mai importante variabile pentru 2027 este evoluția ratingului suveran.

Adrian Codirlașu consideră că riscul de retrogradare în categoria „junk” va persista pentru mai mulți ani.

„Riscul de downgrade în junk se va menține mulți ani de acum încolo”, a spus el. „Cel mai bun scenariu este să rămânem la ratingul acesta”, a adăugat Codirlașu.

Potrivit acestuia, pentru ca perspectiva de rating să poată reveni de la negativă la stabilă, România trebuie să demonstreze atât creștere economică susținută, cât și o reducere semnificativă a deficitului.

„Ca perspectiva să fie schimbată de la negativ la stabil ar trebui să avem creștere economică susținută, nu să ducă la zero, și să arătăm că am redus substanțial deficitul bugetar”, a spus el.

Codirlașu consideră că acest obiectiv va fi dificil de atins în 2027.

„Asta nu se va întâmpla anul viitor, pentru că vor dispărea anumite lucruri, cum ar fi PNRR. Va fi o presiune suplimentară anul viitor pentru a ține deficitul la 6%”, a declarat el.

Raportul CFA subliniază că un șoc de rating suveran ar modifica semnificativ actuala prognoză, prin efectele asupra costurilor de finanțare și cursului de schimb.

PNRR se termină, iar miza se mută pe fondurile de coeziune

Una dintre principalele întrebări pentru economia din 2027 este dacă investițiile finanțate din fonduri europene pot continua să susțină economia după vârful implementării PNRR.

Raportul CFA România consideră că tranziția de la RRF/PNRR către fondurile de coeziune va fi esențială pentru calitatea creșterii economice.

O altă condiție este ca investițiile publice în infrastructură să atragă și capital privat, nu doar să înlocuiască alte forme de investiții.

Codirlașu consideră că PNRR a avut deja un rol important în susținerea construcțiilor.

„Au crescut doar construcțiile, iar producția industrială, vânzările retail și serviciile au scăzut”, a spus el. „Construcțiile – e partea de infrastructură, am avut banii din PNRR. S-a apăsat pe accelerație pentru a termina proiectele pentru a primi bani europeni. PNRR ne-a ajutat foarte mult”, a afirmat Codirlașu.

Potrivit acestuia, absorbția a ajuns la 90-95%.

„Am ajuns la 90-95% absorbție. Dar dacă ne uităm la începutul programului nu a fost deloc succes, am pierdut enorm”, a spus el.

Pentru 2027, investițiile europene vor avea însă o altă funcție.

„Partea de investiții se va vedea anul acesta. Anul viitor ne va ajuta pe partea de finanțare a deficitului intern. Și SAFE la fel”, a declarat Codirlașu.

Raportul identifică drept risc major o tranziție slabă de la RRF la fondurile de coeziune: proiectele întârziate sau absorbția redusă ar diminua principalul factor de susținere a investițiilor.

Cursul euro: 5,4-5,5 lei la finalul lui 2027

CFA România estimează un curs de 5,4-5,5 lei/euro la finalul lui 2027.

Raportul vorbește despre o depreciere ordonată a leului, dar identifică riscuri legate de credibilitatea politicii fiscale și de eventuale șocuri externe.

„Noi vedem cursul la 5,4-5,5, cu risc pe partea de upside, să fie chiar mai mare decât proiecția noastră”, a spus Codirlașu.

Alexandra Smedoiu nu vede o revenire semnificativă a cursului.

„Nu cred că cursul va mai da înapoi. Sperăm ca situația să se rezolve cumva și să vină o stabilitate, pe care o așteaptă și la care se uită toți investitorii când își fac planuri pentru România”, a spus ea. „Instabilitatea cu siguranță nu a ajutat”, a adăugat Smedoiu.

Energia și Strâmtoarea Ormuz, risc imediat pentru inflație

Raportul CFA România identifică energia drept cel mai imediat factor care poate schimba scenariul economic.

Potrivit documentului, fiecare escaladare în jurul Strâmtorii Hormuz s-a transmis rapid în prețurile carburanților, așteptările privind inflația și factura de import.

Raportul arată că revenirea prețului petrolului din septembrie a împins Brent semnificativ peste media de 87 dolari/baril anticipată de membrii CFA România în sondajul din august.

Un șoc energetic poate afecta simultan inflația, consumul, balanța externă și cursul de schimb, motiv pentru care prețurile la energie sunt urmărite ca una dintre variabilele-cheie pentru 2027.

Codirlașu a inclus, de asemenea, criza energetică și evoluția războiului din Ucraina între riscurile care pot modifica scenariul de bază.

Fără pachet major de taxe în 2027

Alexandra Smedoiu nu se așteaptă la un nou pachet major de taxe în 2027.

„Pentru anul viitor nu ne așteptăm la vreun pachet major de taxe, credem că contextul nu e potrivit. Deși e presiune pe bugetul de stat… va fi un an în care va fi greu să crească taxele”, a spus ea.

În același timp, taxarea muncii rămâne o problemă discutată de CFA România.

„Suntem în zona cu taxare mare a muncii, nu cea mai mare, dar taxarea este aceeași și la salarii mici și la salarii mari”, a spus Smedoiu.

Adrian Codirlașu consideră că taxarea ridicată poate crește tentația pentru evaziune fiscală.

„Când taxele sunt mari crește tentația de a face evaziune. Iar noi avem taxe extrem de mari”, a spus el.

Cei doi economiști au discutat și despre ponderea ridicată a salariilor mici și despre efectul acesteia asupra economiei informale.

„Asta ar putea însemna evaziune fiscală, este nenatural”, a afirmat Codirlașu.

Smedoiu a adăugat: „Este nenatural când ne uităm la partea de consum, dar e greu de demonstrat”.

Codirlașu a indicat și participarea redusă la piața muncii.

„Ca o consecință a acestui fapt, suntem pe antepenultimul loc la participarea oamenilor la piața muncii în mod legal, doar Italia e înainte”, a spus el.

Smedoiu a precizat că există și o intensificare a controalelor ANAF bazate pe analiza de risc.

Bursa a crescut, dar rămâne expusă riscului de rating

Adrian Codirlașu afirmă că bursa românească a crescut puternic, dar consideră că există în continuare risc de corecție.

„Bursa a crescut mult. Risc de corecție există, dar indicatorii multipli erau jos, au mai mers către medie”, a spus el.

Piața de capital rămâne însă expusă și evoluției ratingului suveran.

„Dar este expusă și bursa la modificări de rating, a anticipat cu două zile înainte menținerea ratingului”, a afirmat Codirlașu.

Cele șase mari riscuri pentru România în 2027

Raportul CFA România identifică șase categorii principale de riscuri pentru anul viitor:

1. Riscul fiscal. Oboseala față de consolidarea fiscală sau întârzierile în implementarea măsurilor ar putea menține costurile de finanțare ridicate și ar putea genera presiuni pentru noi taxe.

2. Riscul fondurilor europene. Întârzierile proiectelor sau o tranziție slabă de la PNRR la fondurile de coeziune ar reduce principalul sprijin pentru investiții.

3. Riscul inflaționist. Energia, alimentele, prețurile administrate și transmiterea cursului de schimb în prețuri ar putea încetini revenirea inflației spre țintă.

4. Riscul privind cererea externă. Slăbiciunea industriei și comerțului din zona euro ar putea afecta industria și exporturile României.

5. Riscul financiar. Un șoc asupra ratingului suveran sau o creștere bruscă a aversiunii globale la risc ar putea înăspri condițiile de finanțare și accelera deprecierea leului.

6. Riscul politic și geopolitic. Instabilitatea internă sau o escaladare în apropierea granițelor României ar putea întârzia reformele și reduce încrederea investitorilor.

Raportul subliniază explicit că un șoc de rating suveran ar modifica semnificativ prognoza actuală.

Ce trebuie urmărit în următoarele luni

CFA România identifică și o serie de momente care pot schimba perspectiva pentru 2027.

În octombrie 2026, riscul unor alegeri anticipate este important deoarece ar putea determina cine construiește bugetul pentru 2027 și dacă măsurile de consolidare fiscală și reformele legate de fondurile europene continuă.

Tot în octombrie este programată analiza ratingului suveran de către S&P, în condițiile în care perspectiva este negativă, iar reducerea deficitului în 2027 reprezintă un test important.

În octombrie-noiembrie 2026 sunt așteptate actualizările FMI și Comisiei Europene privind perspectivele economice.

În trimestrul IV din 2026 va conta forma bugetului pe 2027 și a planului fiscal pe termen mediu, documente care vor influența evaluarea agențiilor de rating, procedura de deficit excesiv și costurile de finanțare ale statului.

Tot în trimestrul IV 2026 și în 2027, ritmul ultimei cereri de plată din PNRR și al trecerii către fondurile de coeziune și SAFE va determina dimensiunea impulsului investițional.

În paralel, evoluția prețurilor la petrol și gaze, în special în funcție de situația din Strâmtoarea Hormuz, va fi esențială pentru inflație, deficitul de cont curent și momentul în care BNR va putea începe să reducă dobânda.

Prima reducere a dobânzii BNR este anticipată de analiști pentru începutul lui 2027, iar aceasta ar constitui un semnal că dezinflația a devenit suficient de solidă.

În ianuarie 2027, următoarea evaluare programată de Fitch va reprezenta un nou test pentru ratingul suveran al României.

România intră în 2027 cu mai puțin spațiu de manevră

Adrian Codirlașu afirmă că problema nu este doar nivelul redus al creșterii economice, ci faptul că România intră în această perioadă cu deficite mari și cu o datorie care a devenit costisitoare.

„Deja avem datorie mare și ne costă foarte mult”, a spus el.

Potrivit lui Codirlașu, România a ajuns într-un punct în care, pentru a menține datoria la nivelul actual, ar trebui să genereze excedent primar.

„Pe partea de îndatorare deja am atins limită. Înseamnă că va trebui, numai ca să ținem datoria la acest nivel, să avem excedent primar. Când am mai avut noi excedent primar?”, a spus el.

El consideră că mediul extern va fi mai dificil decât în perioada în care România s-a bazat pe dobânzi foarte scăzute și pe expansiunea consumului.

„Asta ne prinde cu acest deficit mare. Spuneam și în 2024 și în 2025 că ne va trebui noroc să trecem peste această situație. Când ai deficit bugetar și de cont curent așa mare, trebuie să ai și mediu extern favorabil să le finanțezi”, a afirmat Codirlașu.

În acest context, recomandarea sa pentru investitori este diversificarea.

„Recomand diversificare cât mai mare. Pe mai multe țări, pe mai multe valute, pe mai multe clase de active”, a spus el.