Seceta împinge spre faliment fermele din Bihor / ”Se strânge lațul și n-are nimeni nicio soluție” / Peste vară au căzut doar 3,8 l/mp, cu 94% sub normalul climatic
Pe 40.000 de hectare, terenuri agricole, unde producția a coborât sub 10% din cea a unui an normal, relatează Bihoreanul. Fermierii au ajuns să cumpere cereale pentru a plăti arenda și cer protecție împotriva executărilor. „Nu s-a făcut nimic. Se strânge lațul și n-are nimeni nicio soluție”, spune fermierul Gheorghe Beltechi. Bărbatul lucrează 1.000 de […] © G4Media.ro.

Pe 40.000 de hectare, terenuri agricole, unde producția a coborât sub 10% din cea a unui an normal, relatează Bihoreanul. Fermierii au ajuns să cumpere cereale pentru a plăti arenda și cer protecție împotriva executărilor.
„Nu s-a făcut nimic. Se strânge lațul și n-are nimeni nicio soluție”, spune fermierul Gheorghe Beltechi. Bărbatul lucrează 1.000 de hectare de teren în Mădăras, iar paguba la porumb îi este totală.
La sfârșitul lunii mai, Observatorul European al Secetei indica înrăutățirea fenomenului în Europa, iar în iunie Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene avertiza că uscăciunea prelungită golise rezervele de apă din sol în Ungaria și în vestul României. În iulie, valurile de căldură au accentuat dramatic fenomenul.
În zona Oradiei, în vară au căzut doar 3,8 l/mp, cu 94% sub normalul climatic, iar temperatura maximă a ajuns la 37,9°C. Pe câmpuri, recoltele au fost arse.
„N-am mai pățit așa ceva. În ultima lună trei vaci și-au scrântit picioarele după ce copitele le-au intrat în crăpături”, a povestit un fermier din zona Salonta.
Tánczos Barna, ministrul interimar al Agriculturii, avertiza încă de la sfârșitul lui august că fermierii au nevoie de ajutoare. „Dacă nu luăm câteva decizii foarte ferme, riscăm să îi împingem în pragul falimentului”, spunea ministrul.
Fermierii bihoreni se pregăteau, oricum, pentru un an slab, dar nu atât de rău. Suprafața cultivată cu porumb a coborât de la circa 70.000 ha anul trecut la 40.000 ha anul acesta, tocmai pentru că a fost afectat și în anii anteriori. La începutul lunii septembrie, Direcția Agricolă estima pierderi de aproape 100%.
„Spre deosebire de alți ani, fenomenul e mult mai sever. Este afectat tot județul în proporție de 70 – 100%”, spune directorul adjunct Marius Ștefan. În zonele în care au avut ce recolta, fermierii au adunat doar 350 kg/ha, față de 6 tone într-un an normal. „Nu se acoperă nici costul motorinei pentru recoltat”.
Fermierii au început să depună la primării înștiințări privind pagubele, iar echipele Direcției întocmesc procesele-verbale de constatare.
Pentru agricultori greul abia începe. „Avem fermieri care și-au asumat plata arendei în produse. Ei sunt puși în situația să cumpere de undeva acel porumb ca să și-o poată plăti”, spune Ștefan.



Nu există încă comentarii aprobate.