Inter a pierdut încă un derbi cu AC Milan (1-3), iar Gazzetta dello Sport vorbește despre o perioadă periculoasă pe care o traversează echipa antrenată de Cristian Chivu.

Chivu nu a primit notă de trecere după derbiul pierdut de Inter cu rivala Milan

„Sindromul victoriei” a lovit-o pe campioana Italiei

Eșecul din derbiul cu Milan pare să fi venit de nicăieri. Campioana era mare favorită, chiar dacă teoretic juca în deplasare cu marea rivală (cele două împart stadionul San Siro).

Gazzetta dello Sport face o analiză a jocului prestat de Inter în acest sezon, nu doar înfrângerea cu Milan.

„Nu atât înfrângerea în sine (n.r. cu AC Milan) este îngrijorătoare, cât tendința periculoasă pe care a luat-o echipa”, spune Gazzetta dello Sport.

„Este o durere de cap care nu se vindecă cu pastile de paracetamol: la Appiano i se spune de ceva vreme „sindromul victoriei”, acea afecțiune care, de aproape un deceniu, afectează echipele campioane în exercițiu ale Italiei”, transmite sursa citată.

Inter nu a reușit să-și apere coroana de campioană nici cu Conte, dar nici cu Inzaghi. Acum, dă senzația că se luptă cu „același virus”.

Al patrulea derbi la rând pierdut de Inter cu marea rivală locală Milan. Desigur că fanii nu sunt încântați, dar conducerea se gândește mai departe decât la meciul pierdut sâmbătă.

În acest sezon, Inter a fost condusă în 6 din cele zece meciuri. Echipa a riscat mult, dar a reușit să revină aproape de fiecare dată pe finalurile de partidă.

Cristian Chivu vine cu o statistică interesantă: la acest moment, după eșecul cu AC Milan, Interul său are cu 4 puncte mai mult decât în primele zece etape din sezonul trecut.

Reamintim că Inter a ieșit campioană stagiunea trecută, deci Chivu îndeamnă la calm. Campionatele în general se pierd sau se câștigă prin aprilie.

Chivu a discutat deschis cu echipa în încercarea de a găsit o soluție pentru „uzura” fizică și mentală pe care o arată uneori echipa sa.

Urmează duelul cu Feyenoord din Champions League de marți și meciul cu Como de duminică, din Serie A.

Serie A, clasament

  1. Lazio 28 puncte
  2. Inter 25
  3. AS Roma 24
  4. Como 23
  5. AC Milan 21
  6. Frosinone 20
  7. Juventus 17
  8. Napoli 14 etc.

Cristian Chivu, după 1-3 cu Milan: „Abordarea a fost greșită, e dureros să pierzi un derby”