Pe străzile din Barcelona, dragoni chinezi de un roșu aprins și auriu dansau în mijlocul mulțimii încântate, în timp ce acrobații chinezi provocau exclamații de uimire în timp ce se rostogoleau și aruncau în aer lanterne sferice, menținând – parcă prin magie – lumânarea din interiorul lor în poziție verticală în permanență, scrie BBC.

Shanghai a intrat în istorie săptămâna aceasta: este prima metropolă asiatică invitată ca oraș de onoare la celebrul festival cultural din Barcelona, La Merce, cunoscut pentru atmosfera sa zgomotoasă. Marile procesiuni de stradă de aici au ca scop principal sărbătorirea tradițiilor catalane vechi de secole. Așadar, a fost o adevărată experiență să vezi cimpoieri catalani îmbrăcați în catifea, defilând pe bulevardele principale ale Barcelonei, melodiile lor medievale amestecându-se cu muzica ritmică care însoțea grupurile de artiști chinezi îmbrăcați în culori vii.

Viceprimarul din Shanghai, Lu Shan, a zburat la Barcelona pentru a ține un discurs la ceremonia de deschidere a festivalului La Merce. Tradițiile culturale chinezești și catalane diferă ca formă, a remarcat el, dar împărtășesc „un spirit comun”.

Spania și China traversează o perioadă de apreciere reciprocă. Însă acest sentiment de bunăvoință este departe de a fi împărtășit la nivelul întregii UE.

Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez l-a vizitat pe președintele chinez Xi Jinping de patru ori în tot atâția ani. El a îndemnat UE în ansamblu să-și îmbunătățească relațiile cu China încă de la realegerea lui Donald Trump, în urmă cu doi ani.

Demersul lui Sanchez a stârnit resentimente și dezaprobare în rândul mai multor parteneri europeni ai Spaniei, care consideră Beijingul un rival strategic și o posibilă amenințare geopolitică pentru UE. În privat, aceștia se întreabă dacă atitudinea primitoare a Madridului – deschiderea pieței sale către întreprinderile chineze – permite Chinei să devină și inamicul (economic) din interiorul blocului.

Pedro Sanchez nu este singurul lider al UE care se abate de la linia oficială. Volatilitatea globală face ca alte țări din UE să se simtă strânse cu ușa, expuse și nesigure că se pot baza pe America sub președinția lui Trump. Politica sa în materie de comerț și apărare este considerată imprevizibilă și, uneori, agresivă. Astfel, statele membre ale UE își aleg parteneri strategici pe care îi consideră potriviți nevoilor lor naționale, chiar dacă acest lucru îi îndepărtează sau îi irită pe ceilalți membri.

Deci, aceste alianțe nou formate riscă o fragmentare permanentă a unității în UE sau chiar în NATO?

Spania, acuzată de egoism

Germania și Franța – cele mai mari puteri ale UE – tocmai s-au unit în jurul unei abordări mai agresive față de China. Ele doresc să ofere Bruxelles-ului puterea necesară pentru a exclude concurenții chinezi subvenționați de pe piața UE, în vederea soluționării dezechilibrelor comerciale tot mai mari cu Beijingul, care, potrivit Comisiei Europene, au atins suma colosală de 1 miliard de euro (850 de milioane de lire sterline) pe zi.

Alte țări din UE sunt îngrijorate de relația strânsă dintre China și Rusia. Beijingul a negat că ar fi ajutat efortul de război al Moscovei în Ucraina, dar experții în domeniul apărării subliniază sprijinul tehnologic și economic din partea Chinei, care, spun ei, a permis Rusiei să-și mențină ofensiva militară.

De aceea, pe măsură ce Spania curtează cu entuziasm Beijingul, este acuzată că urmărește propriile interese, mai degrabă decât interesele europene mai largi.

„E un pic ca problema oului și a găinii. Spania s-a distanțat de aliații europeni sau aceștia s-au distanțat de noi?”, întreabă Victor Cortizo, avocat și academician specializat în relațiile sino-spaniole.

„Cred că e mai degrabă vina noastră. A Spaniei. Dar este o atitudine legitimă. Realpolitik-ul există. Dacă mă apropii de China pentru că asta atrage investiții chinezești și îmi consolidează economia, atunci acest lucru este strategic mai atractiv decât sprijinirea aliaților care, la rândul lor, se gândesc doar la propriile interese.”

Cea mai lungă linie feroviară de marfă din lume se întinde pe o distanță de peste 13.000 km  între Yiwu, în estul Chinei, și Madrid, transportând în mare parte piese auto și produse electrice către Spania și delicatese precum șunca spaniolă și vinul roșu înapoi în China. Această legătură este un simbol al relațiilor în plină expansiune dintre cele două țări.

„Prim-ministrul nostru a luat decizia de a pune interesul național înaintea relațiilor cu UE”, a spus Cortizo. „Investițiile chineze în Spania s-au dublat doar în ultimul an.”

Creșterea investițiilor chineze

Potrivit ICEX Spain Trade and Investment, agenția guvernului spaniol pentru comerț și investiții, investițiile chineze în Spania sunt în plină creștere, impulsionate în special de investițiile în noi „gigafabrici” de baterii și în uzine auto.

Cortizo consideră că Spania ar putea deveni țara europeană preferată de Beijing pentru investiții, acum că Ungaria nu mai este guvernată de Viktor Orban, un susținător al Chinei, sub conducerea căruia Ungaria a fost supranumită „poarta Chinei către Europa”.

„Investițiile americane sunt în scădere, iar cele chinezești câștigă tot mai multă importanță aici”, a spus Cortizo.

SUA rămân cel mai mare investitor străin individual al Spaniei, dar investițiile nete au scăzut cu aproximativ 1 miliard de euro, potrivit Ministerului Economiei din Spania.

Societatea spaniolă are acum o atitudine mult mai favorabilă față de China decât față de SUA, aliatul său tradițional.

Potrivit unui sondaj al Pew Research Center publicat în această vară, 54% dintre spanioli au declarat că au o opinie favorabilă despre China, comparativ cu 30% care privesc favorabil SUA.

China facilitează comerțul, a afirmat Cortizo, în timp ce SUA (prin tarifele impuse de Trump și efectele războiului din Iran) l-au îngreunat considerabil. Între timp, spaniolii au văzut cum președintele SUA îl amenință pe prim-ministrul lor cu sancțiuni economice atunci când acesta nu este de acord cu cererile lui Donald Trump de a crește cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB sau de a permite ca bazele americane din Spania să fie folosite în cadrul atacurilor asupra Iranului.

De aceea, China este considerată de mulți spanioli ca fiind mai de încredere decât SUA.

Iar când marele producător auto chinez Chery Automobile a ales Spania ca primul său centru european de producție și operațiuni în urmă cu doi ani, a redat viață mărcii spaniole Ebro, care la momentul respectiv era în declin.

„Companiile chineze investesc în producția de automobile în Spania, umplând golurile pe care le aveam”, spune Cortizo.

Însă criticii se tem că fabricile chineze de pe teritoriul Spaniei vor slăbi piața unică a UE.

Nu există doar Chery în Barcelona. Compania chineză Hithium, specializată în baterii și sisteme staționare de stocare a energiei, intenționează să investească în Navarra, în nordul Spaniei, iar producătorul de baterii CATL este implicat în construirea unei „gigafabrici” de baterii cu litiu-fier-fosfat în Zaragoza, la 200 de mile vest de Barcelona. Criticii se tem că aceste proiecte fac parte din eforturile companiilor chineze de a-și localiza producția în UE pentru a evita tarifele la importurile de vehicule electrice chinezești.

Cu toate acestea, Miguel Otero, specialist în China la Institutul Regal ElCano din Madrid, acuză aliații europeni ai Spaniei că sunt condescendenți și ipocriți.

„Franța, Italia, Germania – toate au propriile relații strategice cu China”, spune el. „Spania nu merge mult mai departe. Pur și simplu a început să le ajungă din urmă.” De fapt, adaugă el, acum că Europa nu se mai poate baza în totalitate pe SUA, prioritatea Spaniei este diversificarea. Vrea să facă afaceri nu doar cu China, ci și cu Canada, Brazilia, India și Africa. Spania nu este obsedată de China, spune el.

Dar mai există și problema securității.

În cadrul ultimei sale vizite la Beijing, în aprilie, prim-ministrul Sanchez s-a întâlnit cu fondatorul producătorului chinez de turbine eoliene Ming Yang, căruia tocmai i-au fost blocate, din motive de securitate națională, planurile de a deschide cea mai mare fabrică de turbine eoliene din Marea Britanie, în regiunea Highlands.

Acest lucru a urmat unui val de proteste în UE după ce, anul trecut, Ministerul de Interne al Spaniei a atribuit gigantului tehnologic chinez Huawei un contract în valoare de 12,3 milioane de euro pentru stocarea și gestionarea datelor sensibile obținute prin interceptări judiciare.

Deputații europeni din mai multe grupuri politice din Parlamentul European au afirmat că contractul Spaniei ar putea pune în pericol UE în ansamblu.

„Când introduci un furnizor cu risc ridicat… nu riscăm doar o breșă de securitate localizată, ci riscăm să otrăvim sursa schimbului de informații la nivel european”, a declarat Markéta Gregorová, deputată europeană din partea Partidului Pirat ceh, membră a grupului Verzilor, încă din luna februarie.

Juan Ignacio Zoido Álvarez, membru al partidului de opoziție de centru-dreapta din Spania, a afirmat că decizia pune „întreaga UE în pericol”.

Ministerul Apărării din Spania continuă să nege existența vreunui risc, dar fosta ambasadoare a SUA la NATO, Julianne Smith, cofondatoare a firmei de consultanță geostrategică Clarion Strategies, avertizează că acest episod ar putea eroda cu adevărat coeziunea europeană.

„Pe măsură ce țările UE caută modalități de a se proteja împotriva a ceea ce unii consideră a fi o Americă imprevizibilă și nesigură, acestea trebuie să fie atente să nu se grăbească spre alternative care ar putea slăbi poziția colectivă a UE”, mi-a spus ea.

„Unele dintre aceste relații în dezvoltare, cum ar fi relația Canadei cu UE, care se extinde rapid, ar putea produce beneficii reale”, a adăugat ea. „Însă altele, precum decizia Spaniei de a-și aprofunda relația cu China, ar putea submina și mai mult capacitatea UE de a vorbi cu o singură voce și ar putea crea vulnerabilități suplimentare de securitate atât pentru Spania, cât și pentru Europa în ansamblu.”

Alte alianțe emergente

Spania nu este deloc singura țară din UE care încheie alianțe controversate.

Finlanda are o frontieră terestră imensă, de 1.300 km, cu Rusia. Acest lucru a făcut-o să se simtă expusă încă de la invazia pe scară largă a Ucrainei de către Moscova.

Finlanda are deja cea mai mare rată de deținere a armelor de foc de către civili pe cap de locuitor din UE. Deține cea mai mare rezervă de forțe militare atât din UE, cât și din NATO. A construit cavități sub poduri care pot fi umplute cu explozivi, în cazul în care vehiculele blindate rusești ar pătrunde pe teritoriul său. Aceasta este o țară care consideră că pregătirea militară este o necesitate existențială.

În 2022, a decis că siguranța stă în număr. Helsinki a renunțat la neutralitatea sa strategică tradițională și s-a grăbit să adere la NATO.

Acum însă, există temeri că Washingtonul ar putea să nu respecte clauza de apărare reciprocă a alianței în cazul unui atac asupra unui stat membru.

Neavând încă încredere că SUA ar veni în ajutor dacă ar fi nevoie, Finlanda a apelat la Israel pentru a achiziționa echipamente avansate de apărare, inclusiv sistemul de apărare aeriană „David’s Sling” și rachetele antitanc „Spike”.

Finlanda și-a reînnoit contractul cu Israelul în plin război recent din Gaza, în ciuda faptului că guvernul său și-a exprimat public rezerve considerabile cu privire la activitatea israeliană în teritoriile palestiniene ocupate și într-un moment în care multe alte țări din UE simt, de asemenea, un profund disconfort față de politicile și activitățile Israelului în Gaza și Cisiordania.

„În Finlanda există sentimentul că nu ne putem permite întotdeauna [să avem] o superioritate morală. Supraviețuirea are un preț”, spune Minna Alander, cercetătoare în cadrul Programului Transatlantic de Apărare și Securitate al Centrului pentru Analiza Politicilor Europene (CEPA).

„Finlandezii și partidele de opoziție politică pun sub semnul întrebării dacă Israelul este o țară a cărei industrie de apărare doresc să o susțină [din cauza acțiunilor sale din Gaza și Cisiordania], dar guvernul finlandez s-a abținut de la dezbatere, afirmând că acordul cu Israelul răspunde nevoilor Finlandei”, spune ea.

În cele din urmă, Alander crede că compatrioții ei finlandezi au „o mentalitate mai puțin sentimentală”.

Schimbarea de atitudine a Greciei

Și Grecia se simte amenințată de un vecin mult mai mare și mai apropiat. Ea percepe Turcia ca pe un „pericol constant și semnificativ pentru securitatea și suveranitatea sa națională”, spune Nick Malkoutzis, cofondator al site-ului de analiză politică MacroPolis.

În trecut, SUA au mediat disputele dintre cele două țări. Ambele sunt membre ale NATO. Însă, sub administrația lui Donald Trump, surse din interiorul NATO afirmă că SUA sunt percepute din ce în ce mai mult ca fiind absente din punct de vedere politic și diplomatic, atenția Washingtonului fiind îndreptată în mare măsură în altă parte.

La sfârșitul lunii august, Grecia și Israelul au semnat unul dintre cele mai mari acorduri de export în domeniul apărării din istoria ambelor țări. Acordul „Achilles Shield” oferă Atenei tehnologie israeliană menită să protejeze Grecia împotriva unei serii de amenințări, inclusiv drone, aeronave și rachete.

În Grecia există o tradiție de simpatie publică față de cauza palestiniană, iar mulți oameni s-au arătat sceptici cu privire la relații tot mai strânse cu Israelul. Totuși, Malkoutsis afirmă că reacția publică și politică la „mega-acordul” cu Israelul a fost „mai moderată decât s-ar fi putut aștepta”.

El explică acest lucru prin faptul că există un aspect esențial – o înțelegere comună a necesității fundamentale ca Grecia să-și consolideze securitatea în raport cu Turcia, aspect care are prioritate față de orice altceva.

Având în vedere că Israelul este un aliat apropiat al Washingtonului, Grecia speră că „achiziționarea de produse israeliene” va contribui, de asemenea, la menținerea unor relații decente cu SUA, chiar și în aceste vremuri tulburi.

Dar este un echilibru delicat, deoarece atât Grecia, cât și Finlanda doresc foarte mult să fie percepute ca „buni europeni”, contribuind la colectivul european, potrivit lui Malkoutsis.

El afirmă că țările UE, „împrăștiate în toate direcțiile”, complică efortul de a ajunge la un consens și de a vorbi cu o singură voce în materie de apărare și securitate, ceea ce este exact opusul a ceea ce Bruxelles și NATO susțin că își doresc.

Acestea fiind spuse, faptul că țările europene se unesc în grupuri mai mici pentru a urmări interese comune nu este nimic nou. „Grupul” E3, compus din Regatul Unit, Germania și Franța, a fost inițial format în 2003 pentru a coordona negocierile diplomatice cu Iranul, în speranța încheierii unui acord nuclear. Acum este mai degrabă un canal de comunicare ad-hoc pentru cele trei mari puteri militare și economice ale Europei.

Țările nordice și arctice au propriile formate de colaborare pentru promovarea apărării regionale, în timp ce „Grupul de la Visegrad”, format din Cehia, Ungaria, Polonia și Slovacia, a fost timp de mulți ani un grup de presiune binecunoscut în cercurile UE.

Cu toate acestea, NATO și UE sunt convinse că continentul se află sub o presiune intensă, fără precedent de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Liderii lor afirmă că este momentul să formeze un front unit. O Rusie agresivă mârâie amenințător la ușă, susținută de Beijing, în timp ce Statele Unite, fostul cel mai bun prieten al Europei în străinătate, par, în cel mai bun caz, distrase de alte priorități.

Ei consideră că fragmentarea, divizarea și „mini-lateralismul” în avans nu vor fi aplaudate decât de adversarii Europei. China și Rusia urmăresc cu atenție situația.