Stanga
Dreapta

Ce fel de lume vine peste noi?

ro.ro, 6 aprilie 2021, Ora 19:06

  • print
  • |
ce-fel-de-lume-vine-peste-noi-48528-1.jpg

Cînd am citit povestea lui Dacian Cioloș, copil de milițian și nepot de general, ajuns să păzească acasă la Doina Cornea, am zis că necoptul soldat a avut ghinion și nu știa ce face și în ce a fost băgat. La 20 de ani, era mic și prost. Un fel de Emil Boc din satul vecin! Cînd am citit despre legăturile cu MISA, am ridicat din umeri. O fi adevărat, n-o fi adevărat, ce treabă am eu cu obsesiile omului! Cînd am citit despre nevasta lui, nepoată a unui mare politician francez și european, am ridicat din umeri. O fi adevărat, n-o fi adevărat? Valerie Cioloș cîntă frumos ca o vrabie tristă! Cînd am văzut că hipermediocrul și ștersul nisipiu Dacian Cioloș devine ministru al agriculturii iar m-am codit. O fi os de țăran și-o încerca să facă numai bine. Nenorocire! Nisipiul țărănuș din Sălaj a ajuns și comisar european ca la jongleriile de circ. Apoi, premier cu un mandat de mare dezastru și de dezamăgire totală. Apoi, președinte de partid și membru în Parlamentul European de unde conduce un grup mai mult francez decît românesc! Cioloș reînnoiește Europa așa cum betonez eu coada pufoasă a puiului de iepure!

Lume nouă, învelită în principii ca morții în saci de plastic! O lume castrată intelectual cu lecturi de almanah și de Google, tatuată pe creier și pe brațe, pe buric și pe glezne, țipă din ambiții și întoarce toate valorile pe dos. Și pe cele morale și pe cele istorice și pe cele culturale! Manele, hip-hop, blugi rupți la genunchi și în cur și încălțări batjocoritoare pentru forma piciorului! O lume seacă, rea, fără poezie, fără preocupări de frumos, doar cu un mare talent de jupuitor și de cîrnățar pe bani! În mijlocul sau la marginea ei, se ridică Cioloș și Seidler și Barna și Clotilde și Fritz și Burduja și toată ceata! I-o fi scoțînd neamurile și încuscririle la nivel de Europa, mi-am zis eu, adeseori!

Cînd am citit povestea cu Oana Bogdan și statutul proprietății, am zîmbit. Cine naiba să o bage în seamă pe o închipuită din asta? Rătăcită și izolată prin cartierele Bruxelles-ului o fi luat-o razna! Unora, viața chinuită în singurătate și zbaterile într-o lume care nu-i acceptă începe să le băune în creieri.

Nu care cumva să vă imaginați că acest discurs cu iz proletar al pluseriștilor flămînzi ascunde un drag de egalitate și un spirit altruist! Visul lor este de coplărai și dezmăț! Căutați pe unde vreți donațiile făcute din averile lor și puneți-le în balanță cu ce-au luat cu japca de pe unde au apucat. Și veți vedea că pe de o parte vorbesc în vînt, iar pe cealaltă adună cu excavatorul!

 

O altă cucoană cu performanțe de miliție, Irina Alexe, s-a pensionat de tînără cu 14.000 de lei pe lună și a revenit acum ca secretar de stat. A avut noroc sau avem de-a face cu o șarlatanie politică de top? Este profesionistă sau panglicară de poliție? Sau o biată poamă politică pusă pe umflat conturi? S-a reangajat ca secretar de stat și trăiește boierește sub privirile îngăduitoare ale lui Barna și Cioloș! Ar putea reacționa vicepremierul specializat în tocat fonduri europene pe relansat activitățile economice ale oamenilor cu dizabilități? Șchiopi, surzi și nevăzători amăgiți cîntă cu toți într-un invizibil cor al robilor așezat în spatele acestui aventurier. Și țara nu-i aude!? Iar cei tineri, afumați și excitați prin discoteci, aplaudă, votează și visează tunuri spectaculoase prin alte țări. Dosarele viceprim-ministrului sunt îngropate la fel ca și comorile medievale. Expertul în fonduri europene, cu ochii săi bulbucați și cu sprîncenele ca de bufniță de la Petrăchioaia, latră amenințător la nație, la protestatari, la partide, la oricine se apropie de osul dumisale. Odios discurs politic strigat din vîrful unui turn de oase și piele și dintr-o minte în care țara nu mai încape decît pe la marginile pașaportului.

Asta fac! Vă întreb insistent!

Știți ce înseamnă o guvernare dominată de doi valutiști bancari? Mă refer la Vasilică Cîțu și la Lucian Isar?

Vă simțiți în siguranță cînd sănătatea, la ceas de mare încercare pentru populație, este condusă de un ministru impostor, obraznic și neșcolit, validat universitar de o adeverință de la o universitate de aiurea?
Știți ce lume goală, găunoasă și agresivă vine peste noi?
Chiar ei sunt tineretul de care vă legați speranța și lor vreți să le dați România pe mînă?
Înțelegeți ce înseamnă să dăm drumurile, autostrăzile și căile ferate și zborurile în spațiul aerian unui amator colindat de idei trăsnite?

Știți ce înseamnă să te cheme Drulă și fără nici o performanță să te vezi ministru?
Știi ce înseamnă să lași cultura română pe mîna unor oteviști și a unui cerșetor prin Danemarca?
Înțelegeți ce stat strîmb, confuz, încropit și abuziv este pe cale de a fi instaurat pe postul de stat de drept?

Înțelegeți pericolul mortal care se naște pentru țară cu puterea încăpută pe mîna unor zăltați lipsiți de sentimentul patriei și al Limbii Române?
Știți ce pericol ne paște cu niște închipuiți și cu niște obsedați (obsedate) goliți de idealuri patriotice și care urăsc dialogul și iubesc arestările și execuția?
Mai știți că Imnul nostru național începe cu „Deșteaptă-te române…”?

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

10:47
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară