Stanga
Dreapta

Ce a pățit individul care s-a filmat în timp ce amenința poliția cu un pistol și o grenadă

Gabriela M Bogdan, 3 august 2021, Ora 10:31

  • print
  • |
ce-a-patit-individul-care-s-a-filmat-in-timp-ce-ameninta-politia-cu-un-pistol-i-o-grenada-48959-1.jpg

 

Un bărbat de 40 ani din Târgoviște a fost reținut luni, după ce s-a filmat amenințându-i pe polițiști cu un pistol și o grenadă. El i-a chemat să vină să-l aresteze și le-a dat adresa completă, avertizându-i să nu vină doar "doi-trei inși". Cu o zi înainte, individul provocase un accident rutier, iar la control a reieșit că el consumase droguri. 

În filmarea postată pe Facebook de Sindicatul Europol, bărbatul apare trăgând o substanță pe nas și bând dintr-un pahar, spunând că "toată lumea trage". El a chemat poliția "să vină să-mi spargă ușa", arătând la cameră un încărcător cu gloanțe, pe care îl bagă în pistol. 

Bărbatul spune că nu va merge la închisoare pentru că a condus sub influența drogurilor și a repetat invitația ca polițiștii să vină să vine să-i spargă ușa.

"Da' să vii pregătit când vii să spargi, nu să vii cu doi-trei inși. Că degeaba vii cu doi-trei inși... aveți veste antiglonț?", mai spune el, arătând o grenadă la cameră, după care își dă adresa completă, cu etaj și număr de apartament.  

Poliția Dâmbovița s-a sesizat după apariția filmării și a deschis un dosar penal.

"La data de 31 iulie a.c., ca urmare a unei postări publicate pe o rețea de socializare, de către un bărbat de 40 de ani, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj, faptă prevăzută de art. 257 din Codul Penal, deținerea de droguri pentru consum propriu fără drept, faptă prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, faptă prevăzută de art. 342 din Codul Penal.

Precizăm ca persoana în cauză, în cursul serii de 30 iulie a.c., a fost implicată intr-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Aceasta a fost condusă la o unitate medicală unde i-au fost prelevate probe de sânge și urina, iar din rezultatele preliminare, testul a fost pozitiv pentru consumul unor substanțe interzise. În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută de art. 336 din Codul Penal.

În această dimineață, 2 august, în urma unei acțiuni a polițiștilor, persoana respectivă a fost prinsă, aflându-se în custodia noastră pentru a se efectua activități procedurale în cauză.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru documentarea activității infracționale și dispunerea măsurilor prevăzute de lege", se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.

Ulterior, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar marți va fi prezentat procurorilor "pentru dispunerea unei masuri preventive".

 

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

11:28
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară