BREAKING NEWS: Conflictul dintre CCR si Curtea de Justitie a UE
Gabriela M Bogdan, 2 iulie 2021, Ora 13:41
- |
- Tweet
Curtea de Apel Craiova a sesizat marti, 29 iunie, Curtea de Justitie a Uniunii Europene cu o serie de intrebari ce vizeaza recenta decizie a Curtii Constitutionale a Romaniei privind Sectia Speciala, declarata constitutionala in ciuda deciziei contrare a CJUE. Instanta din Craiova a sesizat CJUE cu o serie de intrebari dupa decizia CCR prin care a invalidat o hotarare a Curtii de Apel Pitesti ce constatase nelegalitatea SIIJ, in conformitate cu CJUE.
Mai mult, CJUE a fost sesizata si pentru cercetarea disciplinara a judecatorului care a decis punerea in aplicare a deciziei CJUE prinvind SIIJ.
Curtea de Apel Craiova - Sectia penala si pentru cauze cu minori a sesizat Curtea de Justitie a Uniunii Europene cu urmatoarea cerere de decizie preliminara:
"1/Principiul independentei judecatorilor, consacrat de art.19 alin.1 al doilea paragraf TUE cu referire la art.2 TUE si art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, se opune unei dispozitii nationale, precum aceea a art. 148 alin.(2) din Constitutia Romaniei, astfel cum a fost interpretata de Curtea Constitutionala, prin Decizia nr.390/2021, conform careia instantele nationale nu mai au abilitarea de a analiza conformitatea unei dispozitii nationale, constatate ca fiind constitutionala printr-o decizie a Curtii Constitutionale, cu dispozitiile de drept al Uniunii Europene?
2/Principiul independentei judecatorilor, consacrat de art.19 alin.1 al doilea paragraf TUE cu referire la art.2 TUE si art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, se opune unei dispozitii nationale, precum aceea a art. 99 lit. s din Legea nr.303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, care permite initierea unei proceduri disciplinare si sanctionarea disciplinara a judecatorului pentru nerespectarea unei decizii a Curtii Constitutionale, in conditiile in care judecatorul este chemat sa stabileasca prioritatea de aplicare a dreptului Uniunii Europene, in raport de considerentele unei decizii a Curtii Constitutionale, dispozitie nationala ce ii inlatura judecatorului posibilitatea de a aplica hotararea CJUE pe care o considera prioritara?
3/Principiul independentei judecatorilor, consacrat de art.19 alin.1 al doilea paragraf TUE cu referire la art.2 TUE si art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, se opune unor practici judiciare nationale care interzic judecatorului, cu consecinta antrenarii raspunderii disciplinare, sa faca aplicarea jurisprudentei Curtii de Justitie a Uniunii Europene in proceduri penale precum contestatia privind durata rezonabila a procesului penal, reglementata de art.488 ind.1 din Codul de procedura penala din Romania?".
Reamintim ca, in data de 8 iunie, Curtea Constitutionala (CCR) a decis ca infiintarea Sectiei Speciale de anchetare a magistratilor este constitutionala. Decizia s-a luat cu majoritate de 7 la 2.
Potrivit deciziei CCR, desfiintarea Sectiei Speciale nu poate fi decisa decat de Parlament, se arata intr-un comunicat al CCR.
CCR a atras atentia judecatorilor de la instantele ordinare de judecata ca nu pot aplica decizia Curtii de Justitie a UE (CJUE) in detrimentul deciziilor CCR.
"Legea fundamentala isi prezerva pozitia ierarhic superioara in virtutea art.11 alin.(3) din Legea fundamentala, art.148 neatribuind dreptului Uniunii prioritate de aplicare fata de Constitutia Romaniei, astfel ca o instanta judecatoreasca nu are abilitarea de a analiza conformitatea unei dispozitii din "legile interne", constatate ca fiind constitutionala printr-o decizie a Curtii Constitutionale, cu dispozitiile de drept european prin prisma art.148 din Constitutie", se arata in comunicatul CCR.
Decizia CCR a venit dupa ce Curtea de Apel Pitesti a oferit o solutie intr-un dosar prin care constata ca Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie (SIIJ) nu mai exista. De la anuntul Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE), aceasta este prima decizie a unei instante din Romania care pune in aplicare hotararea CJUE privind Sectia Speciala.