BREAKING NEWS: Directoarea Centrului Creşe Ploieşti, reţinută sub suspiciunea sustragerii din mâncarea alocată copiilor
Gabriela M Bogdan, 7 decembrie 2021, Ora 13:09
- |
- Tweet
Directoarea Centrului Creşe din Ploieşti, Angelica Fodor, a fost reţinută într-un dosar în care procurorii prahoveni suspectează că, alături de alte trei angajate, sustrăgea din mâncarea alocată pentru hrana copiilor. Şi cele trei angajate au fost reţinute, în urma unor percheziţii.
Angelica Fodor, care coordonează creşele din Ploieşti, şi alte trei femei, administrator la trei dintre cele şase creşe din municipiu, au fost reţinute în urma unor percheziţii care au avut loc luni, au declarat surse din administraţia locală, în subordinea căreia se află Centrul de Creşe Ploieşti.
Aceleaşi surse au precizat că în locuinţele celor patru suspecte au fost descoperite cantităţi mari de alimente care ar proveni din materia primă alocată pentru hrana copiilor.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, Andrei Bunea, a confirmat că procurorii au în lucru un astfel de dosar, fără a face publice date cu privire la infracţiunile vizate în cadrul cercetărilor.