Stanga
Dreapta

BREAKING NEWS: Guvernul aprobă pachetul de legi ale Justiției. Ciucă: „Îmi exprim încrederea că odată finalizat demersul vom reuși ieșirea de sub MCV”

Gabriela M Bogdan, 24 august 2022, Ora 13:30

  • print
  • |
guvernul-aproba-pachetul-de-legi-ale-justitiei-ciuca-imi-exprim-increderea-ca-odata-finalizat-demersul-vom-reu-i-ie-irea-de-sub-mcv-51004-1.jpg BREAKING NEWS

Guvernul va dezbate şi aproba, miercuri, pachetul de legi ale Justiţiei, a anunţat premierul Nicolae Ciucă, care a subliniat că adoptarea acestor acte normative reprezintă un obiectiv asumat de România prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV).

 „Este un demers care s-a derulat pe parcursul ultimelor luni şi s-a concretizat într-o activitate cât se poate de consistentă. Ştim cu toţii dezbaterile din ultimii ani care au generat opinii critice sau favorabile. Cred că modul în care s-a derulat elaborarea acestui pachet de legi reprezintă un exemplu de maturitate şi responsabilitate pentru toate instituţiile implicate. Este un obiectiv pe care noi l-am asumat atât prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, cât şi prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Cel important de subliniat cred că este faptul că, practic, prin aceste legi nu facem nimic altceva decât să asigurăm consolidarea independenţei Justiţiei şi, bineînţeles, garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor români”, a declarat Ciucă, la începutul şedinţei de Guvern.

 Premierul a menţionat efortul făcut la nivelul Ministerului Justiţiei şi al celorlalte instituţii din sistem - CSM, ICCJ, PICCJ, DNA, DIICOT, implicate în elaborarea proiectelor legilor Justiţiei, precum şi al asociaţiilor de magistraţi.

Nu în ultimul rând, el şi-a exprimat speranţa că, odată finalizat demersul privind legile Justiţiei, ţara noastră va reuşi să iasă de sub monitorizarea MCV şi, totodată, să acceadă în Spaţiul Schengen.

 „Îmi exprim încrederea că odată finalizat demersul adoptării legilor justiției vom reuși ieșirea de sub MCV și, de asemenea, vom reuși finalizarea demersului pe care toți românii îl așteaptă și anume intrarea în spațiul Schengen”, a spus Nicolae Ciucă.

Predoiu: Legile sunt „garantul” independenţei procurorilor şi judecătorilor

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a spus că cele trei proiecte de legi ale Justiţiei sunt „garantul” independenţei procurorilor şi judecătorilor.

 „Legile Justiţiei - legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor, privind organizarea judiciară şi privind statutul CSM - sunt fundamentale pentru cariera judecătorilor şi procurorilor, funcţionalitatea instanţelor şi Parchetelor noastre, dar şi a CSM, garantul independenţei Justiţiei potrivit Constituţiei, după părerea mea, cea mai importată instituţie în această 'constelaţie' de instituţii care au atribuţii în sistemul judiciar. Aceste trei legi sunt fundamentale pentru Justiţie şi asta explică probabil şi dificultăţile din ultimii ani cu privire la cristalizarea unor proiecte care să îmbunătăţească şi dezbaterile aprinse care au însoţit întotdeauna discutarea proiectelor de modificare a Legilor Justiţiei”, a explicat Predoiu.

Ministrul Justiţiei a subliniat că a urmărit în acest demers câteva principii fundamentale, decantate din discuţiile pe care le-a avut cu judecătorii şi procurorii, cu reprezentanţii lor, cu societatea civilă. În primul rând, a menţionat el, este vorba despre independenţa Justiţiei, respectiv independenţa judecătorilor şi procurorilor, precum şi de separarea carierelor de judecători şi procurori, ţinând cont de funcţiunile constituţionale ale fiecăreia dintre aceste profesii.

Un alt principiu urmărit a fost responsabilizarea Justiţiei în raport cu propriile rezultate, cu propria funcţionalitate, la care se adaugă întărirea coerenţei unor dispoziţii şi creşterea eficienţei sistemului judiciar prin asumarea de responsabilităţi, a precizat Predoiu.

„Cred că sistemul nostru judiciar a ajuns la o maturitate în a-şi recunoaşte propriile vulnerabilităţi, în a le aborda. Dezbateri cu controverse, dar în orice caz într-un sens constructiv este ceea ce am constatat pe parcursul acestor ultime 10 luni de discuţii cu reprezentanţii judecătorilor şi procurorilor. (...) Prescripţia răspunderii disciplinare a crescut de la doi la trei ani. Am consolidat Inspecţia Judiciară şi am întărit rolul secţiei pentru procurori a CSM în desemnarea propunerilor pentru funcţiile de rang înalt în cadrul comisiei care urmează să funcţioneze la Ministerul Justiţiei în acest scop. (...) Am uniformizat regulile privind cooptarea procurorilor în cele două unităţi specializate ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv DNA şi DIICOT. Existau diferenţe care nu erau justificate”, a detaliat ministrul.

Potrivit acestuia, a fost subliniat, totodată, în proiectele propuse, rolul important, esenţial pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl are în sistemul judiciar, ţinând cont de reprezentanţii din sistem.

„E un început de drum, depinde foarte mult de modul în care aceste legi se vor aşeza în practică şi vor funcţiona. (...) Aş vrea să afirm, cu legile pe masă, că niciun articol din aceste trei legi, niciun alineat, nicio interpretare, nicio nuanţă nu afectează cu nimic obligativitatea Curţii Constituţionale, aşa cum o stabileşte art. 147, alin. 4 din Constituţia României. Deciziile CCR, odată publicate în Monitorul Oficial, au carcater general de obligativitate şi se produc efecte numai pentru viitor. (...) Temerea că prin aceste legi noi aducem atingere caracterului obligatoriu al deciziilor CCR este, conform textelor, nejustificat”, a susţinut Cătălin Predoiu.

În proiectele de lege există, potrivit ministrului, un întreg capitol consacrat răspunderii disciplinare, atât pentru judecători, cât şi procurori. Sunt propuse texte care stabilesc răspunderi în caz de încălcare nu numai a deciziilor CCR, dar şi a prevederilor obligatorii ale legii, a detaliat el.

De asemenea, a adăugat Predoiu, nicio prevedere nu se referă la raporturile Românie cu Comisia Europeană. „Nu s-a pus problema ca noi să redactăm aceste legi cu Comisia Europeană. S-a pus problema unui exerciţiu normal, democratic, firesc, suveran cu partenerii noştri europeni în care am dezbătut idei, principii şi s-a urmărit compatibilizarea acestor legi cu nevoile magistraturii. (...) Nu se exclude rolul Parlamentului, acolo se va stabili finalul, cum vor arăta legile pe baza acestor propuneri”, a completat ministrul Justiţiei.

Consiliul Superior al Magistraturii a avizat favorabil, cu 13 voturi „pentru” şi şase „împotrivă”, proiectul legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor (294 articole), proiectul legii privind organizarea judiciară (159 articole) şi proiectul legii privind Consiliul Superior al Magistraturii (96 articole).

 Pachetul de legi va fi transmis Parlamentului, unde cele trei acte normative vor intra în dezbaterea comisiilor și vor fi supuse votului în Senat și Camera Deputaților.


 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

07:23
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară