Stanga
Dreapta

BREAKING NEWS: Şeful ANP: „Bolile de care suferă Oprescu pot fi tratate în sistemul penitenciar românesc”

Gabriela M Bogdan, 25 iulie 2022, Ora 19:45

  • print
  • |
seful-anp-bolile-de-care-sufera-oprescu-pot-fi-tratate-in-sistemul-penitenciar-romanesc-50899-1.jpg BREAKING NEWS

Bolile de care suferă Sorin Oprescu pot fi tratate în sistemul penitenciar românesc, a declarat, luni, directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Dan Halchin. Recent, Curtea de Apel din Atena a respins cererea României de extrădare a fostului primar al Capitalei, care are de ispășit zece ani și opt luni de închisoare.

"În cazul Oprescu, (...) am fost interpelaţi de instanţa din Grecia cu privire la două afecţiuni. Am răspuns că avem capacitatea să le ţinem sub control, să le tratăm în sistemul penitenciar românesc. Nu pot spune despre ce afecţiuni este vorba, dar vă pot confirma că pentru o afecţiune avem 170 de deţinuti care sunt trataţi, ţinuţi sub observaţie, (...) pentru cealaltă afecţiune undeva la 1.100 de persoane private de libertate primesc tratament şi sunt ţinute sub observaţie medicală în condiţii corespunzătoare", a precizat Dan Halchin, într-o conferinţă de presă. 

Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu a fost condamnat în luna mai la o pedeapsă cu închisoarea de 10 ani şi 8 luni pentru constituire a unui grup infracţional organizat, luare de mită, abuzul în serviciu şi spălarea banilor. El nu a fost însă încarcerat deoarece se află în Grecia, de unde s-a cerut extrădarea.

Judecătorii de la Curtea de Apel din Atena au decis săptămâna trecută ca Sorin Oprescu să nu fie extrădat în România. Oprescu se află în libertate după ce a plătit o cauţiune de 5.000 de euro în Grecia. Judecătorii eleni au considerat că fostul primar nu ar beneficia de condiţii decente în închisorile din România dacă ar fi extrădat şi nu se va putea trata pentru bolile de care suferă. 

 

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

09:21
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară