Stanga
Dreapta

BREAKING NEWS: Udrea are COVID

Gheorghe George, 8 ianuarie 2021, Ora 14:34

  • print
  • |
udrea-are-covid-48398-1.jpeg BREAKING NEWS

Elena Udrea s-a infectat cu COVID-19, a anunțat avocatul acesteia. Judecătorii Curții de Apel București au fost astfel nevoiți să amâne pentru 26 ianuarie dezbaterile pe fond în dosarul finanțării campaniei electorale de la alegerile prezidențiale din 2009, în care sunt judecați Udrea, alătură de Ioana Băsescu și jurnalistul Dan Andronic.

„Doamna Udrea doreşte să fie prezentă, dar i-ar pune în pericol pe toţi”, a spus avocatul Veronel Rădulescu, care a precizat că Elena Udrea a fost testată pozitiv joi cu noul coronavirus și că se află în izolare pentru următoarele 14 zile.

Magistraţii au decis amânarea, chiar dacă procurorul de şedinţă s-a opus, susţinând că procesul trebuie soluţionat „în termen rezonabil”, iar Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării și parlamentar PDL, are apărarea asigurată de un avocat.

În iulie 2017, DNA i-a trimis în judecată pe Elena Udrea, Ioana Băsescu şi jurnalistul Dan Andronic în dosarul privind finanţarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009.

Elena Udrea, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, implicată direct în campania lui Traian Băsescu, candidat la alegerile prezidenţiale din 2009, a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită (două fapte) şi spălare a banilor (cinci fapte).

Procurorii DNA susţin că, în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală, care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campanie.

Pe 14 decembrie 2020, Udrea a fost audiată de judecători în acest dosar, ea susţinând atunci că a finanţat cu bani ai familiei campania electorală din anul 2009, sumele totalizând peste 300.000 de euro.

„În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare a banilor, a cărei săvârşire mi se impută, precizez faptul ca am finanţat personal campania electorală din anul 2009, alocând sume totalizând peste 300.000 de euro. Veniturile personale şi ale soţului aferente anului 2009 mi-au permis această finanţare. Cred că sunt printre puţinii politicieni care au adus bani personali la campania electorală şi nu au plecat cu bani acasă (...). În ceea ce priveşte sursele de finanţare, doresc să subliniez faptul că niciodată nu s-a discutat despre exercitarea vreunui fel de presiune asupra reprezentanţilor societăţilor comerciale. Erau foarte multe persoane care doreau să se implice în finanţarea campaniei electorale”, a explicat atunci Udrea.

Elena Udrea a primit o condamnare de 6 ani închisoare în dosarul "Gala Bute", însă pedeapsa a fost anulată, după ce Curtea Constituţională a stabilit nelegalitatea completurilor de la Instanţa supremă.

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

06:14
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară