Natyclean Natyclean Natyclean
Natyclean Natyclean Natyclean

Profitorii de imunitate: Plumb, Vosganian, Chiţoiu, Corlăţean / Procurorii au revenit cu o nouă cerere doar în cazul lui Vosganian, care a apelat la lacrimi, acatise şi mir pentru a-şi convinge colegii să o respingă

ro.ro, 12 iunie 2019, Ora 07:46

  • print
  • |
claudiu-constantin-46784-1.jpg

Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu nu este singurul care a scăpat de ancheta penală cu ajutorul imunităţii parlamentare. În octombrie 2017, europarlamentarul PSD, Rovana Plumb, a scăpat de ancheta din dosarul Belina după ce colegii ei din Camera Deputaţilor au respins cererea DNA de avizare a urmăririi penale. Ea le-a mulțumit deputaţilor că au apărat „principiile statului de drept”.

„Vreau să mulţumesc tuturor colegelelor şi colegilor, deputaţi în Parlamentul României, pentru faptul că au apărat prin vot principiile fundamentale ale statului de drept şi mă refer la separaţia puterilor, înţelegând că oportunitatea unei hotărâri de guvern care are toate avizele de legalitate nu poate face obiectul unei anchete penale”, a declarat atunci Rovana Plumb.

În septembrie 2017, DNA a cerut ridicarea imunităţii ministrului Mediului, Rovana Plumb, pentru a putea să o ancheteze sub acuzaţia de complicitate la abuz în serviciu. Rovana Plumb şi Sevil Shhaideh ar fi iniţiat ilegal două Hotărâri de Guvern prin care au scos insula Belina şi braţul Pavel din albia minoră a Dunării pentru a putea fi trecute în administrarea CJ Teleorman. Consiliul Judeţean a închiriat apoi domeniul companiei Tel Drum.

Mai departe, Tel Drum a concesionat insula unei firme din acţionariatul căreia a făcut parte şi Valentin Dragnea, fiul fostului lider PSD.

„Din probele administrate, a rezultat bănuiala rezonabilă că numita Rovana Plumb, în calitate de ministru al Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, cu intenție, a inițiat și promovat H.G. 858/2013 (proces care a durat numai 17 ore), cu încălcarea procedurii de la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative”, arăta DNA.

Un alt caz este al fostului ministru de Externe Titus Corlăţean. În mai 2016, DNA a cerut ridicarea imunităţii parlamentare a fostului ministru pentru abuz în serviciu şi împiedicarea exercitării drepturilor electorale în dosarul Diaspora 2014.

În iunie 2016, Senatul a respins cererea DNA şi, doi ani mai târziu, DNA a clasat dosarul lui Corlăţean.

„În aceste condiții s-a constatat că lipsește o condiție cerută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, fapt care împiedică și dispunerea efectuării în continuare a urmăririi penale, împrejurare care impune, clasarea cauzei”, a anunţat DNA în noiembrie 2018.

Parlamentarii au respins şi ancheta în dosarul ASF – Carpatica faţă de fostul vicepremier USL, Daniel Chiţoiu, pentru „abuz în serviciu şi constituirea unui grup infracţional organizat, în perioada în care avea calitatea de ministru al Finanţelor Publice”.

„Există indicii rezonabile potrivit cărora, în cursul lunii octombrie 2013, numitul Chiţoiu Daniel a iniţiat adoptarea unei ordonanţe de urgenţă al cărei scop exclusiv era sprijinirea grupului infracţional constituit pentru a favoriza interesele S.C. Carpatica Asig S.A., în lipsa unei urgenţe reale şi cu eludarea procedurii prealabile reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 561/2009”, arăta DNA în februarie 2014.

Singurul parlamentar pentru care procurorii au revenit cu o nouă cerere de ridicare a imunităţii parlamentare, motivată de apariţia unor elemnete noi în anchetă, a fost senatorul ALDE Varujan Vosganian. DIICOT a cerut aviz pentru anchetarea lui în 2013 şi 2015 şi de fiecare dată Senatul a respins cererile.

În 2013, Vosganian a apelat la o serie de trucuri pentru a-şi persuada colegii să nu voteze pentru ridicarea imunitaţii sale: a lăcrimat, a citit acatise şi a pus pe masă o sticluţă cu mir.

Vosganian a scăpat astfel de ancheta Romgaz a DIICOT, spre deosebire de un alt ministru, Adriean Videanu. Ambii miniştri erau acuzaţi că l-au ajutat pe omul de afaceri Ioan Niculae să obţină gaze ieftine din producţia internă pentru combinatele sale chimice, spre deosebire de populaţie care a primit gaze scumpe, importate din Rusia. În cazul lui Videanu, nefiind parlamentar, avizul a fost dat de către preşedintele României, pe atunci, Traian Băsescu.

Parlamentul a respins în trecut şi mai multe cereri DNA pentru reţinerea sau arestarea unor foşti miniştri: Dănuţ Şova, Vlăduţ Cosma, chiar şi Elena Udrea a primit aviz doar pentru reţinerea, însă nu şi pentru arestare, în dosarul Hidroelectrica.

Claudiu Constantin

Natyclean

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

Natyclean
00:10
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară