BREAKING NEWS: Gino Iorgulescu, atac dur la adresa fiului său Mario: „Fiul meu e dus cu capul. Sunt un om amărât”
Claudiu Constantin, 2 decembrie 2022, Ora 11:59
- |
- Tweet
„Sunt un om foarte amărât! Fiu-miu e dus cu capul, iar eu sunt și părintele și tutorele lui. Nu vreau să comentez mai mult. Puneți-vă în situația mea, mai ales cei care au copii, și o să vedeți cam ce pot simți eu, de câțiva ani!”, a declarat președintele LPF
Mario Iorgulescu, fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, este acuzat de omor, după ce, în anul 2019, a cauzat un accident care s-a soldat cu decesul unui tânăr. În prezent, acesta se afla internat la o clinică psihiatrică din Italia.
În septembrie 2019, Mario Iorgulescu lua parte la o petrecere într-o localitate de lângă Bucureşti. După ce a avut parte de o ceartă la telefon cu fosta lui parteneră, acesta s-a urcat la volan și, în jurul orei 03:00, acesta a plecat spre Capitală.
Se afla la volanul bolidului de lux, pe care l-a primit în dar de la tatăl său, un Aston Martin model DBS, de 300.000 de euro. La intrarea în București, rulând cu o viteză de 143 km/h, așa cum au stabilit ulterior anchetatorii, fiul președintelui LPF a pierdut controlul autovehiculului și a ajuns pe contrasens, acolo unde a lovit frontal un alt autoturism.
La volanul acestuia se afla Daniel Vicol, un tânăr de 24 de ani, tată a doi copii, care a decedat pe loc din cauza impactului extrem de puternic. Rănit și el, Iorgulescu Jr. a fost transportat la spital, acolo unde i-au fost recoltate și probe biologice.
Ulterior, testele au scos la iveală faptul că se afla sub influența stupefiantelor de mare risc și avea o alcoolemie de 1,96 g/l, mai mult decât dublul valorii de la care fapta este pedepsită de legea penală. La scurt timp, Mario a fugit din țară, în Italia, acolo unde a susținut că s-a dus pentru presupuse tratamente medicale.
In prezent, Mario Iorgulescu se află internat într-o clinică de psihiatrie, susținând că are o leziune pe lobul frontal, în urma unui incident care a avut loc în copilărie. El a spus recent că regretă „greșeala” comisă și că a plâns „un an și jumătate, în fiecare zi, în hohote”, după de a omorât o persoană.
Totodată, susține că pedeapsa de 20 de ani de închisoare pe care Tribunalul din România i-a dat-o i se pare prea mare și a recunoscut că ar dori să o facă în Italia și nu în țara natală. Până în prezent autoritățile din Peninsulă au refuzat extrădarea fiului lui Gino Iorgulescu.