Nicușor Dan suspectat de abuz în serviciu
Gabriela M Bogdan, 1 noiembrie 2022, Ora 11:43
- |
- Tweet
Tensiunile provocate de Nicușor Dan în plan politic și administrativ tind să dea în clocot.
Dacă deunăzi, vicepreședintele PNL, Cristian Bușoi, spunea că va cere retragerea spriinului politic al actualului edil, redacția noastră a intrat în posesia unui document-bombă.
Pe scurt, este vorba de o inițiativă de Dispoziție a Primarului general, aflată în consultare publică, prin care acesta plănuiește să interzică primarilor de sector eliberarea oricăror documentații de urbanism. Aceasta ar fi, probabil, lovitura de grație dată unei industrii aflate în moarte clinică, tot grație deciziilor edilului. Din rațiuni pe care încă le analizăm, investitori majori din străinătate au fost practic izgoniți din București, afectându-se astfel nu doar locurile de muncă și încasările la buget, ci concurența pe piața imobiliară.
Însă redacția noastră a consultat sursele din Primăria Capitalei, care ne-au explicat că demersul riscă să îmbrace și formele uneia sau mai multor infracțiuni, iar argumentele specialiștilor sunt următoarele:
A. Conform Codului administrativ, printre atribuțiile primarul Capitalei nu se regăsește competența de a cenzura în vreun fel modalitatea de emitere, de către instituțiile administrației publice de la nivelul sectoarelor, a actelor administrative în temeiul hotărârilor Consiliului General, anulate sau suspendate.
B. Conform întregii legislații aplicabile, singurul îndrituit cu controlul de legalitate al actelor administrative este reprezentantul Guvernului în teritoriu, adică Prefectul Municipiului București.
C. Din punctul de vedere juridic, al competenței materiale, nu există o relație de subordonare dintre cele două tipuri de autorități locale (Primăria Municipiului București și cele de sector). Politic vorbind, nici nu s-ar putea, câtă vreme ele sunt alese în mod separat de către cetățeni, pe buletine de vot diferite, în alegerile locale.
D. Același Cod administrativ a păstrat prevederea fostei Legi 215/2001, a administrației publice locale, prin care între primari și arhitecții șefi, respectiv de la nivelurile celor 7 primării din București, relația este de colaborare și îndrumare reciprocă, nicidecum de subordonare ierarhică.
Din toate cele de mai sus, reiese că Nicușor Dan încearcă să își extindă prerogativele, pentru a impune, printr-un act administrativ propriu, subordonarea sectoarelor. Avocații consultați de Știri pe surse susțin că adoptarea acestei dispoziții ar constitui nu doar un precedent periculos, ci și un posibil risc pentru deschiderea unui dosar de abuz în serviciu pe numele edilului și ale avizatorilor.
Interesant este că și majoritatea opiniilor exprimate pe site-ul PMB, la secțiunea acestei dezbateri publice, semnalează aceleași probleme de legalitate, care ar trebui să pună pe gânduri pe toți responsabilii și semnatarii documentului.