BREAKING NEWS: PAS CU PAS, Orban și gașca ne apropie de dictatură
Claudia Ioana, 20 iunie 2020, Ora 21:02
- |
-
- Tweet

Ludovic Orban a declarat, vineri, că va solicita parlamentarilor PNL să investigheze posibilitatea de a o demite pe Renate Weber, Avocatul Poporului, după ce aceasta a sesizat la CCR legea de impozitare a pensiilor speciale. Premierul a afirmat că Renate Weber este „apărătorul celor care beneficiază de pensii anormal de mari”.
„Voi cere grupurilor parlamentare ale PNL să investigheze posibilitatea de a o demite pe Renate Weber, care nu se comportă ca Avocat al Poporului, pentru a numi în sfârşit un Avocat al Poporului care într-adevăr să acţioneze în conformitate cu Constituţia şi în interesul cetăţenilor români”, a afirmat Ludovic Orban. ALDE a transmis, vineri, că apelul premierului Ludovic Orban pentru schimbarea Avocatului Poporului reprezintă o apropiere de „dictatură”.
„S-a enervat dl Orban! Multe dintre sesizările Avocatului Poporului din această perioadă de urgență le-au dat peste cap planurile celor din Guvernul PNL și le-au arătat că greșesc în ceea ce fac.
Săturați probabil să le fie încurcate planurile de actualul Avocat al Poporului, Ludovic Orban și PNL încearcă să o schimbe pe Renate Weber din funcție.
Pas cu pas, Orban și gașca ne apropie de dictatură! Iar Avocatul Poporului nu e singura instituție vizată. Atunci când nu le convine nici că CCR sau Înalta Curte nu le dau dreptate, Orban & compania ies la atac. Curat democrați!”, a transmis ALDE pe pagina de Facebook a formațiunii.
