Arhivă editorială

Justiție

Știri, informații și analize din categoria Justiție.

Liberala Cristina Trăilă, după ce a fost audiată la DNA, a  afirmat că nu i-a cerut lui Valeriu Iftime retragerea sprijinului preşedintelui ANSVSA
Justiție

Liberala Cristina Trăilă, după ce a fost audiată la DNA, a afirmat că nu i-a cerut lui Valeriu Iftime retragerea sprijinului preşedintelui ANSVSA

Cristina Trăilă, fost parlamentar şi secretar general adjunct al Guvernului, a declarat, miercuri, după ce a fost audiată la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Iaşi, că acuzaţia procurorilor de „trafic de influenţă” în dosarul în care este cercetată „este, teoretic, conform infracţiunii, a lui Mihai Barbu”, fost preşedinte al filialei PNL Vaslui, transmite Agerpres.…

Redacția Ziaru Atac
VIDEO: Calendarul Formulei 1 din 2027: multe surprize și record de curse Sprint
Justiție

VIDEO: Calendarul Formulei 1 din 2027: multe surprize și record de curse Sprint

Oficialii Formulei 1 au anunțat calendarul pentru 2027. Vor fi în total 24 de Grand Prix-uri și un număr record de 10 curse de tip Sprint. Ferrari a demarat o anchetă după ce Lewis Hamilton a abandonat în cursa de F1 de la Madrid Conform FIA, viitorul sezon din F1 ar urma să debuteze în […] © G4Media.ro.

Redacția Ziaru Atac
Ferrari a demarat o anchetă după ce Lewis Hamilton a abandonat în cursa de F1 de la Madrid
Justiție

Ferrari a demarat o anchetă după ce Lewis Hamilton a abandonat în cursa de F1 de la Madrid

Ferrari desfășoară în prezent o anchetă internă în legătură cu abandonul lui Lewis Hamilton de la Marele Premiu al Spaniei din Madrid. Monopostul SF-26 condus de britanic a rămas fără frâne pe „Madring”. Lando Norris a stârnit controverse în F1 după cursa de la Madrid: „Dacă ești profesionist, nu faci asta” La Maranello nu este […] © G4Media.ro.

Redacția Ziaru Atac
Percheziţii în şapte judeţe şi în București într-un dosar de înşelăciune cu aparate self-pay
Justiție

Percheziţii în şapte judeţe şi în București într-un dosar de înşelăciune cu aparate self-pay

Poliţiştii braşoveni de Investigaţii Criminale au pus în aplicare, marţi, 24 de mandate de percheziţie domiciliară, în şapte judeţe şi municipiul reşedinţă, într-un dosar de înşelăciune prin utilizarea aparatelor self-pay şi spălare a banilor, transmite Agerpres. Conform unui comunicat transmis, marţi, de IPJ Braşov, din noiembrie 2024 au fost înregistrate mai multe sesizări l…

Redacția Ziaru Atac
Percheziții în Arad într-un dosar de trafic de droguri de mare risc. Zeci de persoane audiate de DIICOT
Justiție

Percheziții în Arad într-un dosar de trafic de droguri de mare risc. Zeci de persoane audiate de DIICOT

Polițiștii și procurorii DIICOT Arad au făcut 33 de percheziții domiciliare într-o anchetă privind traficul de droguri de mare risc și operațiuni cu substanțe psihoactive,transmite Mediafax. Peste 15 persoane, inclusiv minori, sunt cercetate, iar anchetatorii au pus în aplicare mai mult de 40 de mandate de aducere. Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizat…

Redacția Ziaru Atac
Schimbare importantă în instanțe, din 15 septembrie. Dosarele vor fi repartizate și în funcție de capacitatea de procesare a cauzelor
Justiție

Schimbare importantă în instanțe, din 15 septembrie. Dosarele vor fi repartizate și în funcție de capacitatea de procesare a cauzelor

Regulile privind repartizarea dosarelor în instanțele din România se modifică începând de marți, 15 septembrie, transmite Mediafax. O hotărâre a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii introduce în regulament referiri explicite la capacitatea de procesare a cauzelor de către instanțe. Hotărârea nr. 1.223 din 19 mai 2026, publicată în Monitorul Oficial…

Redacția Ziaru Atac
Statul ciur: cazul Omar Hayssam / Ziua în care America își plânge morții, iar România eliberează teroriștii
Justiție

Statul ciur: cazul Omar Hayssam / Ziua în care America își plânge morții, iar România eliberează teroriștii

Tribunalul Ilfov a eliberat un terorist pe data de 11 septembrie, ziua în care America a comemorat victimele atentatelor teroriste din New York care au marcat destinul unei națiuni. Omar Hayssam a fost condamnat în România la 24 de ani de închisoare ca urmare a contopirii pedepselor încasate în mai multe dosare penale, între care […] © G4Media.ro.

Redacția Ziaru Atac
Operațiunea „Diameter”: Cum au reușit ucrainenii să arunce în aer gazoductele Nord Stream 1 și 2
Justiție

Operațiunea „Diameter”: Cum au reușit ucrainenii să arunce în aer gazoductele Nord Stream 1 și 2

La aproape patru ani de la exploziile care au distrus gazoductele Nord Stream 1 și 2 în Marea Baltică, anchetatorii germani au identificat echipa de ucraineni care a amplasat explozibilii pe conducte. Un ofițer ucrainean, considerat coordonatorul operațiunii, a fost deja trimis în judecată, iar ancheta procurorilor federali germani a stabilit că planul a fost […] © G4Media.ro.

Redacția Ziaru Atac
INFOTRAFIC: 11 transporturi agabaritice se vor deplasa, de duminică după-amiază, pe mai multe trasee din țară
Justiție

INFOTRAFIC: 11 transporturi agabaritice se vor deplasa, de duminică după-amiază, pe mai multe trasee din țară

11 transporturi agabaritice se vor deplasa, începând de duminică după-amiază, pe mai multe drumuri naționale și autostrăzi din județele Constanța, Buzău, Galați, Vaslui și Sibiu, anunță Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, transmite Mediafax.. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, începând de duminică după-am…

Redacția Ziaru Atac
Copil de 4 ani din Târgu Jiu, preluat cu elicopterul SMURD după ce un dulap a căzut peste el / Copilul se află în comă
Justiție

Copil de 4 ani din Târgu Jiu, preluat cu elicopterul SMURD după ce un dulap a căzut peste el / Copilul se află în comă

Un copil în vârstă de patru ani a fost rănit la cap, sâmbătă, după ce un dulap a căzut peste el, în mod accidental, în timp ce se afla în casa bunicii sale din Târgu Jiu, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj. Copilul se află în comă și a fost preluat de un elicopter […] © G4Media.ro.

Redacția Ziaru Atac