Poliţiştii au deschis dosar penal şi fac cercetări în cazul unui incendiu izbucnit în noaptea de joi spre vineri într-o gospodărie din comuna Livezi, în urma căruia o fetiţă în vârstă de doi ani şi mama ei, de 42 de ani, au decedat, transmite Agerpres.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, trupurile celor două au fost găsite de echipajele de intervenţie carbonizate într-o anexă din gospodărie, care a ars în totalitate.

„S-au deplasat de urgenţă la locul evenimentului forţe din cadrul Staţiei de Pompieri Grădiştea, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă. Echipajele operative sosite la faţa locului au constatat că arde generalizat o anexă şi au identificat, din nefericire, două victime carbonizate (un adult şi un minor)”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Sorin Albinaru.

Cauza declanşării focului este în curs de stabilire, a precizat reprezentantul ISU Vâlcea.

Cazul a fost preluat de poliţişti, care încearcă acum să afle împrejurările în care s-a produs tragedia, în cadrul unui dosar penal pentru ucidere din culpă şi distrugere din culpă.