Farmexim și Help Net, companii parte a grupului german PHOENIX, au un nou director general. Nikolay Belchev a preluat, de la 1 septembrie 2026, conducerea operațiunilor PHOENIX în România, în locul lui Nikolay Kolev, care a ocupat funcția timp de aproape cinci ani.

Nikolay Belchev este stabilit în România din 2016 și are peste 20 de ani de experiență internațională în funcții de conducere. În cariera sa, a coordonat organizații și proiecte de transformare în industrii reglementate, cu experiență în managementul lanțului de aprovizionare, operațiuni comerciale, vânzări și strategie.

„Mă alătur PHOENIX România cu mult entuziasm și cu angajamentul ferm de a contribui la următoarea etapă de creștere și dezvoltare a companiei”, a declarat Nikolay Belchev.

Nikolay Kolev va reveni la conducerea PHOENIX Pharma Bulgaria, unde se va concentra pe dezvoltarea rețelei de farmacii și creșterea operațiunilor companiei. El va continua însă să sprijine organizația din România până la 31 ianuarie 2027, în calitate de Senior Executive Advisor, pentru a asigura tranziția către noua echipă de conducere.

Nikolay Kolev

În noua structură, Executive Board-ul Farmexim și Help Net îi include pe Nikolay Belchev – Managing Director, Bogdan Manea – Group Finance Director, Tsvetomir Stoyanov – Operations & Logistics Director, Alina Lăudatu – Group Customers & Channels Director și Cristina Iancu – Commercial & Marketing Director.

PHOENIX România activează de peste 36 de ani pe piața farmaceutică locală și operează prin trei linii de business: distribuția de medicamente prin Farmexim, retailul farmaceutic prin Help Net și serviciile pentru industria farmaceutică prin EL PHARMA România.

Help Net operează peste 400 de farmacii la nivel național și are aproximativ 2.000 de angajați. Farmexim este unul dintre principalii importatori și distribuitori de medicamente și produse farmaceutice din România.

PHOENIX group este prezent în 29 de țări europene, are aproximativ 48.000 de angajați și operează peste 3.200 de farmacii în 15 țări.